Presedinte de vitrina

Toata lumea vorbeste, in ultimul timp, despre potentialul prezidential al sefului PNL, Crin Antonescu, ca si când acesta ar fi deja presedinte, iar alegerile din toamna, pentru desemnarea sefului statului, nu ar mai fi decât o formalitate electorala banala. In afara de competitia pentru sefia propriului partid, Antonescu nu a confirmat electoral pâna acum. Marturie stau parlamentarele de anul trecut, când Crin a intrat in Parlament pe usa din dos, dupa redisitribuire, pentru ca nu a reusit sa câstige in colegiul favorabil in care a candidat. In Antonescu, unii – de preferinta liberali – isi pun sperante, dar pâna la intentia de vot materializata calea e nu doar lunga, ci aproape imposibila. Un Antonescu ajuns presedinte e o formula politica aproape ireala. Seful liberalilor provine din alta specie fata de Basescu, e adevarat, insa asezarea actuala a statului e opera integrala a lui Basescu si-i vine, in plus, ca o manusa. Pentru a ataca presedintia tarii, lui Antonescu nu-i e de ajuns sa vrea – el trebuie sa propuna o regândire fundamentala a statului, sa propuna ceva innoitor, pe scurt – sa inoveze politic. Actuala arhitectura avantajeaza practica mâinii forte in raporturile de conducere si subordonare intre institutii. Or, liberalul tocmai asta nu e si impresia mea e ca nici nu va putea fi vreodata. El ar putea fi, in schimb, un presedinte de vitrina si de export, pe care Europa institutionala sa-l digere mai usor decât pe rugosul si butucanosul Basescu. Antonescu ar putea fi, de asemenea, un presedinte tinut in frâu de o Constitutie remaniata, iar fundatia unei republici parlamentare, in care premierul sa insemne mai mult decât presedintele, ar putea fi turnata intr-un orizont de timp previzibil. Desigur, handicapul major al lui Antonescu tine de lipsa de potential a partidului pe care-l reprezinta si de vaga lui imagine exclusivista, poate chiar elitista, intretinuta de discursuri mult prea elevate pentru apetitul si-asa scazut al unui electorat arareori pofticios. In plus, candidatul social-democrat la presedintia tarii, desemnat de Antonescu drept principalul adversar in ecuatia prezidentialelor, se anunta a fi o nuca tare, in conditiile in care PSD dispune inca de cel putin 30 la suta din electoratul care si-a facut un obicei din a participa la vot. Desi lasa impresia ca ar fi pe val, gratie aportului adus la distribuirea imaginii sale in casele românilor de catre imperiile media-mogulice, Antonescu porneste, totusi, cu sansa a treia – ultima – in cursa pentru fotoliul din Palatul Cotroceni.
Lucian BOGDANEL