În data de 7 aprilie 2009, orele 13.45, agentii locali din Piata Centrala au fost sesizati de catre doi minori ca in zona Autogarii acestia au fost victimele unei inselaciuni. Din relatarile celor doi, B.Mihai-George si V. Andrei Cosmin, ambii de 15 ani, din comuna Odobesti, rezulta ca au fost acostati de alti doi tineri, in timp ce se indreptau sprea autobuzul ce urma sa-i duca acasa. Cei doi tineri le-au oferit spre vânzare un telefon mobil performant, contra sumei de 100 de lei. Amatori de chilipiruri si incântati de performantele telefonului, cei doi au platit toti banii pe care ii aveau asupra lor, 88 de lei, telefonul fiindu-le pus in rucsac de catre cei doi, care le-au luat banii, nu inainte de a le preciza ca telefonul e furat si ca ar fi bine sa-l scoata din rucsac intr-un loc ferit. Nerabdatori sa foloseasca telefonul, cei doi au mers într-un loc retras, unde au avut surpriza sa constate ca au primit o bucata de sapun, învelita in carcasa telefonului. Au plecat imediat sa ia urma celor care le vândusera telefonul, constatând ca acestia s-au oprit in zona Pietei, la o frizerie. In timp ce unul dintre ei a ramas sa-i supravegheze pe cei doi, celalalt i-a sesizat pe politistii Primariei. Au fost astfel prinsi de politisti C. Marius, de 22 de ani, si S. Gheorghe, de 24 de ani, ambii din Bacau, care au fost condusi la sediul Politiei Primariei si predati lucratorilor Sectiei 2 Politie, pentru definitivarea cercetarilor. De mentionat este faptul ca numitul S.Gheorghe a mai fost prins si anul trecut de agentii locali cu o fapta de aceeasi natura, singura diferenta fiind ca, atunci, carcasa telefonica invelea o bucata de plastilina. Asadar, mare atentie la „chilipiruri”! (St.O.)