Drumul Crucii este greşit

cultura-2.jpgUn specialist în arheologie susţine că, timp de aproape 1.000 de ani, pelerinii au urmat Calea Crucii fără să ştie că se află pe un traseu greşit.
Shimon Gibson este un profesor născut în Marea Britanie, care s-a specializat în studiul Ierusalimului. El a descoperit că Iisus nu a pornit spre locul de răstignire de la fortăreaţa Antonia, ci de la un vechi palat, situat în altă zonă a Ierusalimului.
Varianta din prezent
Calea urmată de Iisus de la condamnare la răstignire este cunoscută credincioşilor sub diverse denumiri. Unii îi spun „Drumul crucii”, alţii „Drumul Calvarului”. Din secolul al XVI-lea, s-a introdus şi denumirea de „Via Dolorosa”.
Supliciul Mântuitorului începe de la fortăreaţa Antonia. Astăzi, punctul de pornire al pelerinajului este Poarta Leilor, situată în cartierul musulman. După 14 popasuri, care marchează cele 14 opriri ale lui Iisus, credincioşii ajung la locul răstignirii şi, apoi, la sfântul mormânt.
Varianta lui Gibson
Profesorul susţine că este greu de crezut că Iisus a fost judecat la fortăreaţa numită. Argumentul său este că Antonia era o reşedinţă mult prea mică pentru guvernatorul Iudeii, Pilat din Pont.
„Cum Pilat era un guvernator crescut la palat, el ar fi putut folosi vechiul palat al lui Herod cel Mare, care era enorm”, spune Gibson. Palatul se află în partea de sub-vest a vechiului oraş şi avea o curte pavată de mari dimensiuni, perfectă pentru procesul public al lui Iisus.
Mai mult, Gibson crede că Golgota este prea mică pentru a fi adevărata Stâncă a Calvarului. Specialistul crede că Mântuitorul a fost răstignit la circa 30 de metri distanţă faţă de actualul loc de rugăciune al credincioşilor.
Cruciaţii au retrasat Drumul Crucii
Gibson şi-a expus studiile în cartea „Ultimele zile ale lui Iisus”. El scrie că cruciaţii din secolul 12 sunt responsabili pentru retrasarea hărţii spirituale a Ierusalimului, inclusiv a Drumului Crucii.
„I-au ucis pe toţi cei care le ieşeau în cale, printre care şi creştinii locali. Multe dintre tradiţiile creştineşti s-au pierdut atunci”, crede profesorul britanic.

Adauga un comentariu

*