Zicu se laudă că s-a culcat cu Cristina Spătar

Probleme mari pe piaţă pentru Cristina Spătar. De când s-a autointitulat regină, chiar dacă numai a R&B-ului autohton, necazurile se ţin lanţ de cântăreţă, ceea ce nu se poate spune şi despre partenerii ei. Şi cu siguranţă nu este vorba numai de ghionion sau de vocea „deosebită” a artistei.

După ce a stat cu capul în nori ceva vreme, când se lăuda că „a pus mâna” pe un italian bogat, care o va lua de soţie, ea a fost nevoită să coboare cu picioarele pe pământ.

Logdona a fost ruptă de italian după ce o revistă a publicat câteva fotografii în care ea se întreţinea amical cu Ianis Zicu, dar şi cu solsitul trupei Direnţia 5, Marian Ionescu, cunoscut ca un mare cuceritor şi neobosit amator de noi aventuri.

Italianului atât i-a trebuit: şi-a făcut bagajele şi a plecat la el acasă pentru a se distra cu conaţionalele sale. Şi se pare că bine a făcut Mirco Maschio.

Zicu se laudÄ� cÄ� s-a culcat cu Cristina SpÄ�tarDeşi, la vremea respectică, Cristina a sărit să îşi apere onoarea, afirmând că este doar prietenă cu fotbalistul, în această săptămână, Zicu a făcut câteva declaraţii şoc: aşa cum nu se cade şi nu îi şade bine unui domn să facă, chiar şi dacă este vorba despre o vedetă autohtonă, el a început să se laude „prin târg” că, nici mai mult, nici mai puţin, a făcut amor cu interpreta.

Iar ca lucrurile să fie clare, Zicu a dat serios cu bâta în baltă şi nu se laudă numai printre prieteni, ci s-a destăinuit revistei Star, explicând experienţa lui sexuală, pentru a vedea toată România cât de „macho” este el.

Aşa se face că Spătar a ajuns din nou în gura lumii, ca de obicei după un scandal. De altfel, aceasta dovedeşte ce „mână bună” are la bărbaţii de soi, Zicu fiind doar cel mai proaspăt exemplu. Pentru că, cu ceva vreme în urmă, unul dintre apropiaţii solistei, poate impresionat de fizicul Cristinei, a postat pe internet câteva poze în care artista apare dezbrăcată.

În plus, cu siguranţă că aceste zile nu sunt dintre cele mai norocoase pentru vedetă. Cu atât mai mult cu cât ea nu a reuşit să îl ţină aproape nici pe Leo de la Strehaia. Poate motivul ultimei despărţiri a devenit convingerea lui că au dreptate în ceea ce scriu unele ziare: anume că ea doreşte doar banii lui cu care să îşi relanseze cariera în show-biz.

Oricum din această pricină telenovelstică, este foarte probabil ca, după acest acest episod, Zicu să rămână doar cu amintirea „partidelor” sale intime, pentru că evident nu se vor mai găsi multe doritoare de o relaţie cu fotbalisul, ţinând cont de gura sa slobodă. Niciuna nu va dori probabil să devină subiect de bârfă mioritică, după ce domnul Zicu începe să se laude prin presă cu performanţele sale extra-fotbalistice, sau ale ei, în acest caz.

Pe de altă parte, şi Cristina Spătar doreşte să revină în atenţia publicului. Având însă în vedere că prin România i s-a cam dus de veste, ea doreşte o lansare în străinătate, dar şi să scrie o autobiografie, din care ar fi bine să nu lipsească episoadele-şoc din ultima vreme, care vor avea succes garantat la public. De asemenea, se prea poate ca, la rândul ei, să aibă serioase dificultăţi în a-şi întemeia fericita familie la care visează. Având în vedere talentul ei deosebit în a face alegeri proaste, căutarea ar putea să mai dureze.

Antena 3

Comentarii

  1. un jegos ieftin si prost.cine mai e si zicu asta.????un putoi de doi lei.n as da nici un scuipat pe el.la felul cum arata……….!!scuteste ma mai zicule si invata sa fi mai parolist daca mai vrei sa prinzi ceva mai proaspat…………

Adauga un comentariu

*