Furnizorii de gaze naturale nu-şi informează clienţii în legătură cu drepturile lor şi nu le dau informaţii despre presiunea minimă şi calitatea gazelor furnizate.
Aşa arată raportul unui amplu control efectuat recent în toată ţara de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Consumatorii se plâng adesea de întârzierea sau neemiterea facturilor, de facturile exagerat de mari emise după verificarea bianuală, de presiunea scăzută a gazelor şi calitatea lor necorespunzătoare, de tarifele mari la verificări şi revizii, de modul de calculare a penalităţilor şi de debranşările făcute fără notificări legale. Inspectorii au verificat modul de încheiere a contractelor, arătând că, în multe cazuri, acestea nu cuprind informaţii despre presiunea minimă şi calitatea gazelor şi tarifele pentru servicii suplimentare, dar nici nu stipulează obligaţia furnizorului de a notifica clienţii în cazul sistării gazelor sau a modificării contractului. În plus, multe contracte sunt redactate cu litere mici, greu de citit. Totodată, noua metodologie de măsurare a calităţii gazelor nu oferă şi clienţilor, în caz de litigiu, posibilitatea de a verifica cantitatea şi calitatea consumurilor reale.