Lumina pascala

Dincolo de tratamentul de marketing care inconjoara diferitele sarbatori, mai mult sau mai putin laice, Pastele ramâne un soi de bastion al crestinatatii. Traditiile care-l pigmenteaza n-au fost influentate de Coca Cola, Pepsico sau alt gigant de profil, asa cum Craciunul ne-a fost deja confiscat de decenii bune. E drept, ministresa si metresa Udrea incearca acum, din rasputeri, sa-si legitimeze mosia administrativa – Ministerul Turismului – in ochii conationalilor, punând-o de-o slujba la malul marii, locul pe unde crestinismul s-a strecurat in vechea Dacie. Invitat de marca, Bregovic, un fel de om de-al locului. Ce mai inseamna insa religia, confiscata la rându-i de interese oculte, in epoca in care traim? Se ridica ea la rangul de instinct sau isi reconfirma, pur si simplu, vocatia de instrument eficace de manipulare in masa a naivitatii si credulitatii masei? Stiu sigur ca politicienii vor da iama in manastiri, ca-i vor lua cu asalt pe duhovnici, ca vor aprinde lumânari care sa le mijloceasca reusita in alegeri, ca vor da pomeni etc. Au dreptul sa o faca pentru ca prea i-am tratat ca nefiind semeni cu noi, ca nefiind dintre noi. Exista un principiu unificator inscris pe frontispiciul Pastelui: in fata Providentei insemnam la fel de mult, indiferent de statutul social de la care ne reclamam sau pe care-l pretindem. Oricât de patetice ar fi, apelurile la pace si la liniste devin cruciale intr-un timp al razboiului si-al crizei. Se prea poate sa nu invatam mare lucru din intâmplarile care ni se intâmpla, din micile accidente cotidiene. In schimb, undeva inlauntrul nostru, ideea ca cineva sau ceva ne poarta de grija, din inaltul constiintei, ne reconforteaza si ne ofera puterea proprie omului de a continua in pofida vicisitudinilor inerente unei existente tot mai intortocheate si, nu de putine ori, obscure. Aceasta disciplina a reculegerii pe care Pastele o reclama si o impune ar trebui sa ne calauzeasca ceva mai mult si mai departe. Hristos a inviat!
Lucian BOGDANEL