Ministrul Ecaterina Andronescu declara, luni, că nu există perspectiva sumbră de a disponibiliza dascăli din învăţământ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern din 11 aprilie, întrucât „nu poţi lucra fără profesori, fiindcă clasele nu se reduc cu 15%”. Textul ordonanţei Boc, prin care bugetul a fost rectificat negativ, prevede că doar 15% din posturile vacante pot fi ocupate şi iniţial se promisese ministrului Educaţiei că această situaţie nu are valabilitate pentru învăţământul preuniversitar de stat, care era exceptat. Explicaţia a fost anulată însă în textul ordonanţei de urgenţă şi a fost înlocuită cu un paragraf care stabileşte că „pentru posturile din sistemul de învăţământ de stat, urmărirea încadrării în procentul de maximum 15% se realizează la nivelul întregului sistem de învăţământ de stat, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Educaţiei”. „Posturile didactice nu vor fi afectate de ordonanţă, întrucât procentul se va aplica întregului sistem ce cuprinde şi posturi nedidactice şi auxiliare”, ne-a declarat dl. Mihnea Costoiu, secretar de stat în MEC. Deşi ministerul speră că nu vor fi afectate posturile de predare, întrucât, chiar şi în cazul suplinitorilor, posturile au continuitate, decizia Guvernului riscă să ducă la o a doua curbă de sacrificiu în privinţa personalului nedidactic (bibliotecari, laboranţi, paznici, femei de serviciu etc.), după reducerea masivă din 2005. În condiţiile în care cele mai multe şcoli nu mai au pază, nu mai au biblioteci, a le reduce şi pe cele care încă mai există înseamnă a-i obliga pe profesori să facă de toate, fie a cere părinţilor să facă curat şi să păzească şcoala.