Un avion de mici dimensiuni de tip Cessna s-a prăbuşit vineri seară peste o locuinţă din statul american Florida, relatează CNN.
Un oficial din oraşul Fort Lauderdale a declarat că doar o persoană se afla la bordul avionului care s-a prăbuşit peste o casă în care nu se afla nimeni.
Aparatul de zbor s-a prăbuşit într-un cartier situat în apropierea aeroportului din Fort Lauderdale, de unde decolase, a explicat oficialul.
Imagini de la locul accidentului înfăţişează pompieri care încearcă să stingă incendiul izbucnit după accident.
Un alt oficial a precizat că în casa respectivă locuiesc trei persoane, dar în momentul prăbuşirii avionului în locuinţă nu se afla nimeni.
El a explicat că avionul se îndrepta spre Fernandina Beach, la nord de Jacksonville, Florida. La câteva secunde de la decolare, pilotul a transmis că are probleme.
„Turnul de control i-a spus (pilotului) să revină şi să încerce să aterizeze pe aeroportul din Fort Lauderdale. Avionul s-a prăbuşit când încerca să se întoarcă pe aeroport”, a adăugat oficialul.
sursa : mediafax