Dacă va trece de Guvern, Legea salarizării unice a personalului din sistemul bugetar va produce efectele dorite abia din 2015, a declarat pentru Gândul preşedintele confederaţiei sindicale CNSLR-„Frăţia”, Marius Petcu. El a explicat că sistemul de salarizare nu poate fi uniformizat imediat, deoarece nu se pot reduce salariile mari, ele urmând a fi plafonate, iar cele mici să fie indexate succesiv, până „le ajung din urmă” pe primele. În urma discuţiilor purtate săptămâna trecută, sindicatele şi patronatele au căzut de acord, de principiu, asupra introducerii unui sistem numit funcţie-echivalent. Potrivit acestuia, vor fi alese funcţii considerate comparabile ca volum de muncă şi responsabilitate, care urmează să fie remunerate la fel, într-un final. Astfel, funcţia de medic primar de clinică ar urma să fie echivalată cu cea de conferenţiar universitar, căpitan, consilier superior în minister sau artist liric de operă. Postul de profesor de liceu cu gradul I şi o vechime de 6-10 ani ar echivala cu cel de sublocotenent, plutonier adjutant principal cu studii superioare şi maistru militar principal, precum şi cu cel de expert vamal principal, muzeograf gradul II, preot de parohie, farmacist, fiziokinetoterapeut, expert principal, consilier juridic principal, auditor principal. Funcţia de referent superior în minister ar urma sa fie echivalentă cu cea de secretar de şcoală, pedagog, soldat şi gradat voluntar, statistician medical sau laborant. „S-a stabilit un set de criterii în funcţie de care va fi evaluat fiecare post în parte, astfel încât raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu să fie de maximum 1 la 20, nu 1 la 50 sau 1 la 70, cum se întâmplă în prezent în unele instituţii de stat“, preciza Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.
Militarii şi judecătorii nu vor să intre în sistem
Deocamdată, nimeni nu a văzut un proiect de lege redactat în acest sens, care să constituie o bază de discuţii. Mai mult, la negocierile de săptămâna trecută a apărut şi o problemă majoră: ministerele Apărării, Justiţiei, Administraţiei şi Internelor şi Afacerilor Externe s-au declarat împotriva intrării în această grilă, optând pentru menţinerea sistemelor proprii de salarizare. „Există nişte categorii profesionale, cum sunt procurorii, judecătorii sau gradele superioare din Armată, unde veniturile salariale sar de 100 milioane de lei vechi pe lună”, a precizat vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea. Cei care se simt ameninţaţi au mers chiar mai departe de zona declarativă. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a cerut în instanţă suspendarea procesului de elaborare a legii unice de salarizare, pe motiv că ei nu au fost invitaţi la discuţii. Totodată, UNJR a ameninţat Guvernul cu Curtea Constituţională şi CEDO. (sursa: Gândul)