Bugetarii bacauani par bulversati de incercarile repetate ale Executivului de a stabili o grila unica de salarizare pentru intregul sistem. Ei spun ca echilibrul bugetar a fost dat peste cap de aparitia legilor speciale de salarizare pentru politisti, magistrati sau functionarii din cadrul Curtii de Conturi.
Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri setul de principii care va sta la baza legii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, act normativ ce va reglementa in mod unitar salarizarea tuturor categoriilor de salariati platiti din fonduri publice. Potrivit acestor principii, raportul dintre salariul de baza minim pe economie si salariul de baza maxim al personalului platit din bani publici va fi de 1 la 15 (raportul, sustine premierul Emil Boc, ar fi acum de 1 la 70 sau, in unele situatii, chiar 1 la 100). De asemenea, salariul de baza va deveni principalul element al câstigului salarial, in el fiind incluse o serie de sporuri cu caracter general, ponderea sporurilor in câstigul total fiind de maximum 30 la suta. Ministerul Muncii a fost mandatat sa discute setul de principii cu partenerii sociali. Proiectul legii salarizarii unice in sistemul bugetar va fi elaborat de Executiv pâna la sfârsitul lunii iunie, iar implementarea legii se va realiza in perioada 2010-2012. „Vom avea o singura lege a salarizarii pentru toate persoanele platite din fonduri publice, dupa model european. Aceasta lege va permite eliminarea discrepantelor care exista acum. Nu vom mai avea legi sectoriale prin intermediul carora s-au creat sisteme privilegiate pentru diverse categorii de bugetari. Vrem sa realizam o salarizare justa a tuturor oamenilor platiti din bani publici in baza pregatirii profesionale, a muncii pe care o presteaza si având in vedere normele europene in materie. Nu excludem posibilitatea asumarii raspunderii in fata Parlamentului pentru acest proiect de lege”, a declarat primul ministru. Emil Boc a tinut sa precizeze ca, „prin aplicarea noului act normativ, nicio persoana nu va inregistra o diminuare a salariului. Salariile mai mari in momentul de fata vor fi inghetate o perioada de timp, in timp ce salariile mici vor avea cresteri accelerate. Sau este posibil ca, pentru cei care se afla in vârful piramidei, salariile sa creasca putin, iar salariile mai mici sa aiba o crestere mai accelerata”.
„Daca omul nu pierde, legea e buna”
Asa se poate sintetiza viziunea sindicalistilor CNSLR Fratia Bacau asupra salarizarii unice a bugetarilor. „Ideea e buna, pentru a nu mai exista discrepante intre sectoarele bugetare si a se stabili o echivalenta intre categoriile socio-profesionale. O astfel de lege trebuia adoptata demult. Ni se pare normal un anumit raport intre salariul minim si salariul maxim, iar grila sa plece de la presedintele tarii in jos. De asemenea, ar prinde bine un pic de ordine in sporuri”, a declarat liderul local CNSLR Fratia Ghiorghe Huluta, adaugând ca „ar trebui sa incercam sa nu mai platim omul, ci postul pe care-l ocupa”.
Salarii mici pentru bugetarii bacauani
Prin sondaj, am solicitat câtorva institutii publice din Bacau raportul intre salariul de baza minim pe economie (care este in acest moment 600 de lei) si salariul de baza maxim din unitate. La Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, raportul este 1 la 2,8, salariul de baza maxim in institutie fiind mai mic de 1700 de lei. In Spitalul Judetean de Urgenta, raportul este de 1 la 3,6 – salariul de baza maxim aici abia trece de 2100 de lei. La Directia de Munca si Incluziune Sociala, raportul este 1 la 3,2, directorul institutiei remarcând ca „salariul meu de baza este mai mic de 2000 de lei. Daca as beneficia de un salariu de baza de 3000, adica un raport de numai 1 la 5, la Directia Muncii as muri”. Am intâmpinat o problema la Comisariatul Judetean de Protectia Consumatorilor. Conducerea acestei institutii nu ne-a furnizat informatii despre salariul de baza maxim, trimitându-ne pentru aceasta informatie la Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Galati – de unde nu am primit pâna la inchiderea editiei niciun raspuns.
La CJ, raport de 1 la 4
Potrivit Angelei Bogea, sefa Directiei Resurse Umane din Consiliul Judetean, sistemul de salarizare a bugetarilor a fost dat peste cap de aparitia legilor de salarizare speciale, la nivelul unor structuri din Ministerul Justitiei, respectiv Ministerul de Interne. Bogea a declarat ca reglementarea salarizarii speciale trebuie regândita. „La noi in institutie raportul de care se tot vorbeste e de 1 la 4 sau la 5, oricum sub cel de care a vorbit primul-ministru. Toate aceste probleme cu salarizarea bugetarilor au aparut odata cu introducerea unui sistem de salarizare speciala pentru cadre din Justitie si de la Interne. Atunci s-a vazut ca se poate si s-a tot mers inainte. Salarii mari au si cei din aparatul Parlamentului. Acest sistem de salarizare speciala trebuie regândit”, a afirmat directoarea.
Alin LEANCA