Alimente sanatoase pentru chipuri luminoase

gradinita.jpgTitlul de mai sus se adreseaza mai cu seama copiilor si el constituie tema unui interesant si atractiv proiect educativ conceput de educatoarea Iustina Boamba de la Gradinita nr. 26 din Bacau, proiect ce a fost demarat in colaborare cu Scoala „Al. I. Cuza” pe data de 24 aprilie si se va incheia pe data de 9 iunie a. c. Scopul acestui proiect este promovarea unor comportamente alimentare sanatoase adecvate vârstei si cuprinde patru obiective, dar unul dintre ele ni se pare a fi cel mai important: „Reducerea alimentelor nesanatoase in rândul populatiei prescolare si scolare”. Ziua de 24 aprilie a avut ca tema „Cu creionul am desenat alimentul preferat”, tema care a reusit sa suscite un real interes din partea prescolarilor de la Gradinita nr. 26 (Educatoare Iustina Boamba), Gradinita „Spiru Haret” si a scolarilor cl. a IV-a – Scoala „Al. I. Cuza” (Institutoare Mirela Spita). Copiii s-au intrecut pe ei in a arata, desenând, rolul alimentelor si a legumelor sanatoase in alimentatia lor. Cele mai reusite desene au fost apreciate si rasplatite cu diplome acordate autorilor. La reusita acestei actiuni au contribuit imaginile pe video-proiector comentate de Mirela Spita precum si expunerile prezentate de Mia Bursuc (Directia de Sanatate Publica Bacau) si Lucica Ababei (Biblioteca Judeteana „C. Sturdza). Este un proiect generos iar parcurgerea activitatilor din proiect este calea cea mai simpla prin care notiunile ajung la copii ca norme si astfel este mai usor sa prevenim relele deprinderi actionând in mod profilactic. Se cuvine sa amintim si partenerii implicati la buna derulare a proiectului inceput deja si care va dura pâna pe data de 9 iunie a.c. : Directia de Sanatate Publica Bacau, Scoala „Al I. Cuza” Bacau, Gradinita nr. 24, Gradinita „Spiru Haret”, Palatul Copiilor si Biblioteca Judeseana „C Sturdza” Bacau. Ce s-a urmarit prin implementarea acestui proiect? Promovarea sanatatii si nutritiei prin implicarea activa a prescolarilor si scolarilor, incucurajarea initiativei si a creativitatii pe aceasta tema. Vom reveni pentru a relata aspecte si de la alte teme, cum ar fi: „Sanatos de voi mânca, dintii mi-i voi proteja!, „Manânca sanatos si cresti vesel si frumos”.
Viorel ROMAN

Adauga un comentariu

*