Cât a pierdut, in mod real, invatamântul?

Am constatat ieri, cu stupoare, ca nici la nivelul Cotrocenilor, nici la nivelul Palatului Victoria si nici la cel al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii nu se afla nici un profesor de matematica printre consilieri. Altfel este imposibil de explicat cum si presedintele Traian Basescu, si premierul Emil Boc si ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, au prezentat aceleasi cifre eronate, rezultate din calcule schioape, privitoare la procentul din PIB alocat Educatiei dupa prima rectificare bugetara din 2009. A fost vehiculata in exces cifra de 676 milioane RON care i-a fost luata Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului la aceasta rectificare bugetara atât de neagra pentru sistemul românesc de invatamânt in ansamblul sau. Dar nici Presedintia. nici Guvernul, nici Ministerul Educatiei n-au suflat nici un cuvintel despre cele 811,9 milioane RON prevazute in bugetul MECI pentru indexarea cu 5 la suta a salariilor din invatamânt, bani care au fost, de asemenea, rasi, la aceasta rectificare bugetara, nici despre cele 30 de milioane RON „zburati” de la capitolul investitii de capital. Sa adaugam la toate acestea faptul ca, prin Legea Bugetului pe 2009, fata de cele 6 la suta procente din PIB care trebuiau alocate Educatiei conform Legii Invatamântului, au fost alocate doar 3,2 la suta din PIB, iar dupa rectificarea despre care vorbeam ceva mai sus, au ramas doar 2,8 la suta din PIB, adica mai putin de 50 la suta, in conditiile in care atât Traian Basescu, cât si Emil Boc, continua sa rosteasca, mincinos si sforaitor, zeflemitoarea lozinca „Invatamântul este prioritate nationala”. Pe buna dreptate, liderul Sindicatului Liber din Invatamântul judetului Bacau – S.L.I., profesorul Gheorghe Manole Chiriac, aprecia – dupa participarea sa la ultimele negocieri din Capitala, de la sfârsitul saptamânii trecute – ca „daca avem in vedere ca deficitul bugetar pe 2009, prognozat de Guvern, va fi de 4,6 la suta, iar diferenta dintre cei 6 la suta prevazuti de lege pentru invatamânt si cei 2,8 la sua acordati real este de 3,2 la suta, rezulta ca, prin scaderea lui 3,2 din 4,6, vom avea doar un deficit bugetar de doar 1,4 la suta, ceea ce ne da dreptul sa apreciem ca Invatamântul este sectorul care va scoate România din criza!” Ca profesor de matematica, liderul sindical bacauan a facut calcule precise. De ce nu si-or fi luat Traian Basescu si Emil Boc câte un matematician printre consilieri? Daca ar fi avut macar un matematician pentru cele doua palate, minciunile lor ar fi capatat o pospaiala de credibilitate, chiar daca n-ar fi impiedicat nicicum iremediabila prabusire a sistemului românesc de invatamânt.
Stefan OLTEANU

Adauga un comentariu

*