SCM Bacau a cucerit doua medalii de bronz la Campionatele Nationale de Box Thailandez, de la Bucuresti. Unul dintre performerii sectiei conduse de Gabriel Muntenassu este Sorin Vrânceanu, mult mai cunoscut bacauanilor datorita demonstratiilor sale artistice de arte martiale si performantelor din ashihara.
Campionatele Nationale de Thai-Box au fost onorate de nu mai putin de 70 de sportivi, reprezentând 23 de cluburi. Fiind cea mai dura dintre formele de kick-box, participarea s-a limitat doar la sportivii cu experienta competitionala. Proaspat legitimat la SCM Bacau, Sorin Vrânceanu a facut fata rigorilor, cucerind o medalie de argint. Cunoscutul artist al artelor martiale a trecut de 30 de ani si a participat doar sporadic in competitii de contact, de aceea aceasta medalie de bronz este cu atât mai meritorie.
Celalalt sportiv bacauan care a intrat in ringul salii din Complexul „Lia Manoliu”, Ionel Alexandru, a fost cel mai bun din limitele categoriei 71 kg. „Din pacate, el a fost dezavantajat in semifinala disputata impotriva unui sportiv de la Metrorex Bucuresti, clubul organizator al campionatelor. Ulterior infrângerii la un punct din semifinale, Ionel Alexandru a câstigat foarte clar finala mica”, ne-a declarat antrenorul Gabriel Muntenasu.
Urmatoarea competitie a sectiei de box a SCM Bacau, Campionatul National de Low-Kick, se va desfasura tot la Bucuresti, pe 23 mai.