Ne-a zgâltânat suficient?

Consiliul Local a anuntat oarecum triumfalist ca inca un bloc cu bulina rosie din Bacau va fi consolidat in cursul acestui an. Anterior fusese data o lista cu alte 20 de blocuri ce urmau sa fie reabilitate termic. Daca imi dati voie, dupa cutremurul din 25 aprilie, edilii locali ar fi trebuit sa lase la o parte polistirenul si sa puna mâna pe vibratoarele de beton si cheile de fasonat armaturi. Dintr-un motiv foarte simplu: este mai important sa ai o locuinta, chiar daca mai friguroasa, decât sa n-o mai ai, daca se darâma la cutremur. Dar naruirea unor blocuri n-ar fi nimic fata de pierderea a mii de vieti omenesti. Cutremurul din 25 aprilie este un ultim avertisment ca starea a zeci de blocuri din Bacau, construite in anii ’50 si ’60, trebuie imbunatatita rapid, din punct de vedere al structurii de rezistenta. Consiliul Local ar trebui sa apeleze urgent la expertii in constructii si sa dibuiasca urgent ingineriile financiare prin care treaba sa demareze cu iuteala. Trebuie stiut ca blocurile cele mai expuse sunt pe strazile 9 Mai, Marasesti, „Erou Gheorghe Rusu”, Razboieni, Aleea Parcului, precum si imediat dupa pasarela („Potcoava” si blocurile din spatele sau). Toate aceste cladiri cu structura de rezistenta pe cadre au fost realizate pâna in 1977, când normativele nu prevedeau pentru Bacau decât posibilitatea unor cutremure de 6,5 grade pe scara Richter, in zona apropiata de râul Bistrita, si de 6 grade, in rest. In urma cu 32 de ani, cutremurul a avut insa 7,3 grade. Un simplu om ar spune ca ca 0,8 grade, atât cât ar fi fost diferenta dintre vechile standarde si cele actuale, e un mizilic. Dar daca relevam ca energia declansata in focar in 1977 a fost de 1000 de ori mai mare decât cea din 25 aprilie (asta este diferenta intre 2 grade pe scara Richter), cu toate consecintele respective – amplitudini si acceleratii mult mai mari, timp indelungat de actiune -, poate ii scuturam pe adeptii lui „merge si-asa”. A fost nevoie de acea experienta amara din ’77 pentru ca nivelul cunostintelor in ingineria constructiilor sa devina cel necesar. Blocurile de pe Marasesti si 9 Mai sunt groaznic concepute: cu stâlpi si grinzi subdimensionate, parter flexibil, subsol extins pâna in strada (la valori ale traficului incomparabil mai mari decât cele din anii ’60), ba chiar si cu imbinari de tip „stâlp pe mijloc de grinda” (cum sunt la blocul de deasupra fostului cinematograf Muncitorul), total contraindicate. Constructiile respective au mai ramas in picioare datorita peretilor de caramida, considerati doar despartitori, dar care au dat o rezerva de rezistenta ansamblului. Acesti pereti si-au pierdut insa capacitatea portanta la cutremurele din ’77 si ’90, dovada fiind crapaturile gigantice in forma de X de care sunt brazdati. Cutremurul cel mare va veni azi, mâine, peste un an, cinci sau zece. Nimeni nu poate sti. Dar fiecare poate fi impacat ca a facut azi tot ceea ce este posibil ca sa ramâna in viata oamenii din acele blocuri care „merita” buline rosii de zece ori mai mari decât au primit. Cornel PINTER