Ori de câte ori dragul nostru conducator scapa in multime, ma napadesc lacrimile; o emotie greu de stapânit, un frison democratic ma fulgera din crestet pâna la calcâie când vaz cu ochii mei cum Presedintele da mâna cu poporul. Aceasta imagine consolideaza in lume prezenta unei tari europene in care legatura dintre Stat si multime e perfecta, nu ca prin alte parti unde clasa politica e izolata intr-un turn de fildes. La noi, solidaritatea sociala cu cei umiliti si obiditi, ca sa reamintesc si titlul unui scurt roman al lui Dostoievski, e principiul de baza.
Domnul Presedinte coboara in multime cu aceeasi simplitate cu care, in zilele de aur de altadata, se relaxa cu prietenii la Golden Blitz la o berica. Contactul nemijlocit cu gloata ii confera Presedintelui energia trebuincioasa pentru a conduce treburile Statului; din multime isi trage puterea Presedintele; poporul clocoteste de placere când Domnul Basescu coboara modest din Dacia prezidentiala, un mijloc de transport national, egal Daciilor rurale cu care taranii aduc de la oras pâine si lapte la punga si, cu mâinile intinse inainte se pregateste sa imbratiseze calduros, atât cât il lasa bodyguarzii, gloata venita sa-l intâmpine. Asa da, conducator, fie Vladica, fie Opinca, nu-i nicio deosebire. Nicio ingâmfare. Presedintele se bucura si sufera laolalta cu anonimii, cu talpa tarii. Când il vezi cum joaca populara, cum danseaza, cum gusta din pâinea pamântului, iti dai seama ca-i de-al nostru. Ca Ion Creanga copil, Presedintele tarii zaboveste prin târguri, printre precupeti si pierde vara, rosteste vorbe de duh, sufla in fundul gainilor, le cauta de ou, se tine de sotii, cânta si gesticuleaza, face clovnerii si, daca cineva il vrea de nas sau de fin accepta si se tine de cuvânt. Domnia Sa ajuta, pe cât il tin puterile, napastuitii României; fireste, nu pe toti, caci sunt câta frunza si iarba; poporul intelege asta si-l aclama. Multi ar râvni sa se inrudeasca cu Presedintele Republicii, sa aiba un sprijin la batrânete, dar, din pacate, nu se poate si se multumesc cu indemnul rostit cu inegalabil aplomb la despartire: „Sa traiti bine!” Apoi Presedintele le face cu mâna, se urca in populara masina-i ieftina si, urmat de bodyguarzi se indreapta spre mereu si mereu alte adunari spontane din alte judete: caci pretutindeni e atâta nevoie de un indemn la rabdare, la munca, la o vorba inteleapta, de o incurajare, de o speranta prezidentiala.
Se stie din batrâni ca ochiul stapânului ingrasa vita.
Trebuie sa spunem insa ca media nu vede cu ochi buni aceste adevarate bai de multime ale Presedintelui; presa asta cârcotasa, iscoditoare ii cauta nod in papura Domnului Basescu, ca una, ca alta, ca se apropie alegerile si sta rau in sondaje, ca procentele simpatiei scad vertiginos, ca ar fi pe duca de-a berbeleacul, ca Presedintele e scandalagiu, ca si-a subordonat justitia si serviciile, ca vrea puteri absolute, ca uita azi ce-a promis ieri, ca-si baga nasul in toate oalele guvernului, ca a facut din PD-L o anexa a fiicei sale Elena careia i-a adunat semnaturile necesare candidaturii la Parlamenul European, ca se da de ceasul mortii sa-si reinoiasca mandatul la Presedintie… Ah, presa asta obraznica e aservita unor moguli si detesta baile de multime sustinând ca Presedintele nu se scufunda in popor, ci in activistii robotizati ai partidului pusi sa-l aclame, adica ar fi vorba de un truc rasuflat, de tertipuri ieftine de care râd si curcile. Semn de disperare, de panica, scriu gauzarii din presa, de cârpeala si peticire a imaginii unui Presedinte consumat de istorie.
Ovidiu GENARU
