Taximetristul braşovean George Ionuţ Nicolae, cercetat pentru uciderea, cu bestialitate, în 2007, a două tinere, Mădălina Motrună şi Vasilica Mihai a fost omorât sâmbătă seara în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Codlea. Nicolae era închis în celulă împreună cu un tînăr de 23 de ani, din Lunca Cîlnicului. La un moment dat între cei doi a izbucnit o altercaţie. Alertaţi de zgomote gardienii au intrat în celulă unde l-au găsit pe tânărul din Lunca Câlnicului cu mîinile încleştate în jurul gîtul lui George Nicolae. La sosirea gradienilor Nicolae era deja mort. Crima s-a petrecut sâmbătă seara. „Din primele cercetări rezultă că acesta a fost strangulat de către colegul său de cameră, numitul S.M.C., condamnat definitiv la o pedeapsă de patru ani pentru falsificare de monedă. Cei doi erau cazaţi la camera 54 din luna februarie a acestui an, iar în întreaga perioadă cât au stat împreună nu au fost semnalate neînţelegeri între ei”, se arată într-un comunicat de presă al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Codlea. Medicii SMURD veniţi în celulă nu au mai avut decât să constate moartea tânărului, decesul fiind declarat la ora 22.36. Colegul de celulă al taximetristului era închis pentru tîlhărie, falsificare de monedă, evadare şi mărturie mincinoasă. În penitenciarul Codlea a demarat o anchetă penru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs omorul.
„Conform procedurilor legale, conducerea penitenciarului a luat măsuri de anunţare a familiei decedatului, a judecătorului delegat, a IPJ Braşov, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, a Serviciului de Medicină Legală şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a precizat Dan Rusu, prutătorul de cuvânt al penitenciarului Codlea.
A ucis-o cu un piolet
În 9 noiembrie 2006, George Ionuţ Nicolae a ucis-o pe Vasilica Mihaela Mihai, din Zărneşti. Tânăra şi-a când încercase, fără succes, să îşi ia carnetul de conducere. Fata avea mulţi bani, 80.000 de euro, câştigaţi în cei patru ani în care muncise în Italia iar ucigaşul i-a promis că o ajută să obţină permisul de conducere. În dimineaţa zilei de 9 noiembrie 2006, cei doi s-au certat, fata reproşându-i că i-a luat banii fără a o ajuta să treacă de examenul pentru obţinerea permisului. Enervat, bărbatul a ucis-o cu un piolet.
A torturat-o mai întâi
Cea de-a doua victimă a „taximetristului ucigaş“ se numea Mădălina Ortansa Motrună, era fiica adjunctului şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi avea, la data la care a fost ucisă, doar 17 ani. Mobilul crimei l-au reprezentat tot banii. Criminalul şi-a cunoscut victima pe internet, printr-o reţea de socializare, reuşind să devină unul din apropiaţii acesteia. La un moment dat, Mădălina i-a mărturisit că familia sa a obţinut 30.000 de euro din vânzarea unui teren. În data de 30 august 2007, asasinul a sechestrat-o pe Mădălina, a torturat-o, retezându-i degetul inelar, pentru a o sili să spună unde sunt banii. După ce a aflat, în noaptea ce a urmat, el a trimis mai multe SMS-uri părinţilor Mădălinei, de pe telefonul acesteia, ca şi cum ar fi fost trimise de ea, cerându-le să vină în Gara din Predeal pentru a o aduce acasă. A profitat de plecarea acestora, a intrat în casă, a sustras peste 100.000 lei, după care şi-a ucis victima.
Le credea ţestoase
George Ionuţ Nicolae a transportat ulterior trupurile celor două victime la Bacău, unde închiriase o casă, intenţionând să le îngroape în grădină. Trupurile celor două victime au fost descoperite la data de 22 iulie 2008, când soţia şi fiica proprietarului au intrat în casă pentru a face curăţenie. Tânărul acuzat că le-a ucis pe cele două fete din Braşov şi-a recunoscut fapta şi a relatat cu lux de amănunte, judecătorilor Tribunalului Bacău, cum a comis crimele. El a relatat şi cum, atunci când fetele erau în agonie, i s-a făcut milă de ele şi a încercat să le aline suferinţa, iar când le-a îngropat a spus o rugăciune şi a aprins lumânări. Mama uneia dintre fete a povestit, în schimb, o altă variantă de la audieri. „A zis că le-a omorât pentru că avea halucinaţii şi a crezul că sunt broaşte ţestoase“, a declarat presei Maria Stoica, mama Vasilicăi Mihai. Maria Stoica a mai povestit că ucigaşul fiicei sale a recunoscut faptul că a şantajat familiile celor două fete, însă nu îşi mai aminteşte prea bine ce a făcut după ce le-a omorât pe cele două tinere. „A înţepat-o prin burtă pe Vasilica şi zice că nu-şi aminteşte. A învelit-o a doua zi cu o pătură. Le-a lăsat trei luni de zile acolo şi după aceea le-a transportat în altă parte. L-am întrebat de ce m-a chemat la biserică să ne întâlnim. Şi mi-a spus că mi-a trimis Vasilica 150 de euro, dar i-am spus că nu vrea să iau niciun ban până nu o văd pe fata mea. A omorât-o pentru că Vasilica era mai tăioasă şi i-a cerut banii înapoi şi a zis că la un moment dat s-a enervat şi i-a dat cu pioletul în cap, de trei ori“, a adăugat femeia. (O.F.)