Actionarii companiei RAFO se vor intruni in aceste zile pentru numirea unei noi conduceri. Totodata, ei ar urma sa aprobe incheierea contractului de management cu V&V Trading si incheierea unui nou contract cu compania olandeza IVG Investment&Management.
Anuntul a fost facut de actualul manager general al RAFO, Martin Anton. El a precizat ca va parasi compania din Onesti impreuna cu directorul general Paul Ivascu si cu directoarea economica, Virginia Velican.
Martin Anton nu s-a sfiit sa acuze presupuse presiuni politice facute pentru inlocuirea sa. Si asta in contextul in care AVAS inca nu a aprobat contractul prin care Balkan Petroleum a cedat firmei Calder A, inmatriculata in Olanda, dar cu capital austriac, 98 la suta din actiuni.
Noul director general al RAFO va fi olandezul Andre Geens, presedintele IVG Investment&Management. Compania olandeza face parte din grupul olandezo-belgian VCP Energy.
Compania Calder A fac parte din grupul austriac Petrochemical Holdings, care are o relatie de parteneriat cu VCP Energy. Petrochemical Holdings vizeaza si preluarea producatorului de cauciuc sintetic Carom Onesti.
Tranzactii succesive
Pentru aprobarea preluarii pachetului majoritar de actiuni de la RAFO de catre Calder A, au intervenit inclusiv oficiali din Guvernul austriac. Calder A a cumparat si pachetul majoritar de actiuni de la Balkan Petroleum.
Compania Balkan Petroleum cumparase la randul ei pachetul majoritar de actiuni de la grupul Tender SA. Acesta achizitionase la randul sau rafinaria din Onesti de la autoritatile romane, care si-au asumat monitorizarea post-privatizare a rafinariei.
Conducerea companiei Calder A a multumit deja echipei conduse de Martin Anton. Aceasta a reusit sa preia compania RAFO de la pierderi de 29 de milioane de dolari anual si sa o duca la un profit operational de opt milioane de dolari.
Vechea echipa de conducere a stabilit de asemenea si planuri de investitii de 150 de milioane de euro.
HotNews