Instructaj trimestrial cu sefii SVSU din judet

instructaj.jpgMiercuri, 6 mai, în sala de sedinţe a Bibliotecii municipale din Onesti, a avut loc instructajul trimestrial de pregatire a sefilor de Servicii Voluntare pentru Situatii de Urgenta din judetul Bacău. Instructajul trimestrial de pregatire s-a desfasurat în conformitate cu „Planul de pregatire în domeniul situatiilor de urgenta în anul 2009”, aprobat prin Ordinul Prefectului Judetului Bacau, si „Planul cu principalele activitati al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene”, al judetului Bacau pe anul 2009”. În cadrul instructajului au fost susţinute teme precum, organizarea si functionarea serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta, forme ale activitatii de prevenire desfasurate de catre acestea, prevenirea incendiilor la unitati de învatamânt si modul de organizare a unui exercitiu privind evacuarea în caz de cutremur, în conditii de siguranta, prevenirea incendiilor la gospodariile cetatenesti si unitatile de cult. Temele prezentate au fost sustinute de catre personal din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. Organizarea acestui curs a permis reunirea a 56 de sefi ai Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta din judetul Bacau, ocazie cu care au fost discutate probleme de interes comun, precum neimplicarea autoritatilor locale pentru accesarea de fonduri europene pentru dotarea corespunzatoare a serviciilor voluntare, dificultati întâlnite în relatiile cu autoritatile publice locale privind finantarea serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta si, în mod special, în acordarea unor drepturi voluntarilor, conform prevederilor H.G.R. nr. 1579 / 2005, posibilitatea stabilirii unui procent cuprins între 5 si 10 la suta din bugetul local pentru gestionarea situatiilor de urgenta, greutatile întâmpinate în monitorizarea si gestionarea situatiilor de urgenta la nivelul localitatilor.
De asemenea, s-a avut în vedere angrenarea membrilor compartimentelor de prevenire din cadrul serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta în activitati de acordare a asistentei tehnice si educatie antiincendiu a populatiei, organizarii, alarmarii si mobilizarii acesteia, pentru interventia înca din primele momente pentru limitarea pierderii de vieti omenesti si a pagubelor materiale. (D.M.)

Adauga un comentariu

*