Deputatul Vlase cere verificarea prefectului Berca

inundatii bacauDeputatul PSD de Bacau, Gabriel Vlase, a adresat o noua interpelare pe tema efectelor inundatiilor de anul trecut. De data aceasta parlamentarul de Bacau a cerut verificarea prefectului Gabriel Berca, acuzat ca a trimis date eronate la Bucuresti, motiv pentru care mai multe localitati afectate de inundatii au fost omise din lista zonelor calamitate si nu au primit fonduri pentru refacerea infrastructurii, inclusiv pentru investitiile SAPARD aflate in derulare.

La sfirsitul anului trecut a fost publicata Hotărârea de Guvern nr. 1512/5005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.132 din 14 decembrie 2005, prin care au fost declarate ca zone calamitate un număr de 59 comune din cele afectate de inundaţiile din perioada aprilie-septembrie 2005.

„Listele publicate au oferit surprize de proportii tuturor, de la primari de comune calamitate, la sefi de Consiliul Judetean si Prefectura” – sustine Vlase.

„In anexele hotaririi erau trecute comune care au fost ferite de inundatii sau care au fost prea putin afectate, dar lipseau localitati care au avut grav de suferit.

Printre cele din urma se numara localitatile Comanesti, Slanic Moldova, Darmanesti, Manastirea Casin, precum si localitati care aveau cistigate programe SAPARD, ca Balcani, Urechesti, Stefan cel Mare, Strugari, Glavanesti si Ghimes Faget, localitati care acum ar fi obtinut mult mai usor finantarea”.

Un caz deosebit este comuna Balcani unde inundatiile au distrus in proportie de 40% un drum facut prin finantare SAPARD. Proiectele pentru atragerea fondurilor trebuie intocmite pina la 30 iunie 2006.

Deputatul bacauan sustine ca la pregătirea acestei hotărâri de guvern nu a fost consultat Consiliul Judeţean Bacău asa cum ar fi fost normal, fiind promovată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi nu apar nominalizate toate localităţile din judeţul Bacău în care s-au produs calamităţi datorate acestor inundaţii catastrofale. Mai mult prin Ordonanţa nr. 12/2006 se prevede posibilitatea de finanţare cu fonduri comunitare prin Programul SAPARD, numai pentru localităţile cuprinse în Anexa nr. 1 la H.G. 1512/2005 cu grad de afectare mai mare de 5%. În aceste condiţii multe dintre proiectele depuse şi declarate eligibile nu pot fi finanţate ca urmare a faptului că nu se regăsesc în anexa cu localităţile afectate de inundaţiile din perioada aprilie-septembrie 2005.

„Din informatiile mele pentru aceasta situatie se face vinovat Prefectul judetului Bacau care a transmis date eronate la Bucuresti si in acest fel multe localitati grav afectate de inundatiile de anul trecut au ramas fara finantare SAPARD” – sustine Vlase in interpelare. „Pagubele sunt enorme fiind la mijloc zeci de mii de euro, poate chiar sute de mii. Neglijenta si nepasarea au lasat localitatile grav afectate fara banii care ar fi putut repara drumurile, retelele de apa potabila si canalizarile distruse de viituri”.

Gabriel Vlase cer efectuarea unei verificari a Prefectului de Bacau pentru a i se stabili cu exactitate vinovatia pentru aceasta situatie si valoarea prejudiciului.

Adauga un comentariu

*