Republica Moldova, printre ţările cu cea mai mare rată a pirateriei software din lume

moldova.jpgRepublica Moldova ocupă locul şapte din 110 ţări ale lumii după rata pirateriei software, cu o cotă de piraterie de 90% şi pierderi în industria IT de 40 milioane dolari, potrivit unui studiu publicat recent de Business Software Alliance (BSA).
Cea mai mare rată de piraterie a fost consemnată anul trecut în Georgia – 95% din totalul pieţei de soft considerându-se a fi fără licenţă. Republica Moldova este în fruntea acestui clasament alături de ţări ca Bangladesh, Armenia, Zimbabwe, Sri Lanka şi Azerbaidjan.
Rata pirateriei s-a redus în Republica Moldova cu 2%, iar pierderile suportate de companii din cauza utilizării nelicenţiate a produselor IT au fost de aproape 3 milioane dolari în 2008. Reprezentantul BSA în Republica Moldova, Daniel Martin, spune că această descreştere a ratei de piraterie cu 2% nu reprezintă un salt spectaculos, însă este un bun început.
Daniel Martin spune că recent la Chişinău s-a pronunţat prima condamnare la închisoare pentru comercializarea CD-urilor nelicenţiate, iar alte dosare ce ţin de respectarea dreptului de autor se află pe rol. Avocatul apreciază că Republica Moldova dispune de un cadru juridic favorabil respectării drepturilor de autor, doar că legea trebuie pusă în aplicare.
Serghei Tcacenco, specialist în analiza pieţelor IT din Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă, spune că o generaţie întreagă a crescut folosind programele nelicenţiate. „Dacă e să fim corecţi, prezenţa Republicii Moldova în acest top este o ruşine naţională. Dacă e să fim însă cinici, dar realişti, această poziţie este una bună”, afirmă analistuEl explică: „Imaginaţi-vă ce ar însemna să legalizăm acum toate soft-urile în Republica Moldova. Să presupunem că pentru 100.000 de computere s-ar cheltui câte o sumă simbolică de 10 dolari. Rezultă un milion. De unde să-l luăm?”.

Adauga un comentariu

*