Peste cinci mii de unitati bancare verificate de politisti

unitati.jpgÎn primele patru luni, la nivel national, au fost verificate 5.959 de institutii de credit, dintre acestea 5.654 fiind unitati bancare, iar 305 locatii apartinând organizatiilor cooperatiste de credit.

Politistii din structurile de ordine publica au desfasurat, în primele patru luni ale acestui an, activitati de evaluare a masurilor de securitate implementate la institutiile de credit, casele de schimb valutar si amanet, precum si la statiile de comercializare a carburantilor situate în afara localitatilor.
În baza planurilor de actiune proprii, unitatile teritoriale de politie au executat controale pentru verificarea respectarii prevederilor Legii nr. 333/2003 si ale Hotarârii de Guvern nr. 1010/2004, la 11.359 de obiective, aflate în zona de responsabilitate si determinarea factorilor de decizie în a implementa unele masuri eficiente care sa asigure siguranta persoanelor care opereaza cu numerar si a valorilor detinute. La nivel national au fost evaluate masurile de siguranta prevazute de lege, ale acestora, constatându-se ca
577 unitati sunt asigurate cu paza umana permanenta, reprezentând circa 10 la suta din totalul obiectivelor evaluate; 3.299 sunt asigurate cu paza pe timpul programului de lucru cu publicul, reprezentând circa 55 la suta din totalul obiectivelor evaluate; 540, reprezentând 14 la suta, sunt asigurate cu personal înarmat, din care 7,4 la suta dotat cu arme letale, si 6,6 la suta cu arme neletale. Celelalte 2.083 unitati, circa 35 la suta, functioneaza fara personal de paza, masurile de securitate rezumându-se la monitorizarea si interventia firmelor private în cazul receptionării semnalelor de alarma la dispeceratele zonale. Este de remarcat faptul ca majoritatea unitatilor bancare, respectiv 5.725 de unitati, au sistemele de alarmare conectate si monitorizate de catre dispeceratele de zona ale societatilor specializate ori prin centrele proprii, asigurându-se semnalarea operativa a patrunderilor prin efractie, cu toate ca nu exista aceasta obligatie legala. S-a constatat ca, în general, prevederile legale privind securitatea unitatilor bancare sunt respectate, dar exista o tendinta evidenta de minimalizare a potentialelor riscuri, în scopul reducerii cheltuielilor alocate, în special pentru instituirea pazei umane. Exista unitati bancare care au renuntat la paza umana în procent de peste 85 la suta din totalul locatiilor detinute. De asemenea, remarcam scaderea numarului unitatilor a caror paza este asigurata de personal înarmat cu armament letal , 4,8 la suta din totalul unitatilor bancare, respectiv 7,3 la suta din cel al unitatilor asigurate cu paza, beneficiarii renuntând la armament din considerentul adoptarii practicilor europene ce nu recomanda dotarea agentilor de paza cu armament sau ca urmare a unor cazuri de folosire accidentala a armelor.

Adauga un comentariu

*