Casandra V. a sesizat miercuri Politia orasului Comanesti ca, în timp ce se afla în târgul saptamânal al orasului, dintr-o sacosa i-a fost sustras, de catre autori necunoscuti, un portmoneu în care avea un telefon mobil si suma de 6 lei. La fata locului s-a deplasat echipa operativa, care în urma investigatiilor efectuate, în zona Garii Comanesti, i-au identificat pe Maria V., de 44 ani, si concubinul ei, Nelian P., de 48 ani, ambii din comuna Casin. Cu ocazia efectuarii controlului corporal sumar, asupra Mariei V. a fost identificat un telefon mobil de culoare argintie, pe care partea vatamata l-a recunoscut ca fiind al sau, precum si suma de 6 lei. Prejudiciul de 300 lei a fost recuperat în totalitate, telefonul si suma de 6 lei fiind predate Casandrei V. A fost întocmit dosar penal, în care sunt efectuate cercetari în stare de libertate fata de Maria V., care a recunoscut comiterea faptei, sub aspectul savârsirii infractiunii furt calificat. (D.M.)