Finantari pentru sala polivalenta din Onesti

numele-nadiei-comaneci-deblocheaza-finantarile-pentru-sala-polivalenta-din-onesti-interior.jpgFondurile destinate Companiei Nationale de Investitii (CNI), pentru finalizarea lucrarilor la Sala polivalenta “Nadia Comaneci” din Onesti, care fusesera blocate de guvernul liberal, ar putea fi realocate saptamâna viitoare, in urma unor demersuri facute de municipalitatea onesteana, la nivelul Ministerului Dezvoltarii. “La decizia privind asigurarea finantarii a contat foarte mult faptul ca sala de la Onesti poarta numele marii gimnaste Nadia Comaneci – ne-a precizat viceprimarul Onestiului, Constantin Florian. Când le-am spus ca sala se numeste < > si ca se afla in orasul in care s-a nascut si s-a format sportiva noastra de aur, am primit imediat asigurari din partea domnului Razvan Murgeanu, secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii, care ne-a spus ca nu vor fi probleme cu asigurarea resurselor financiare pentru terminarea lucrarilor”. Pentru a se stabili ce lucrari mai sunt de efectuat si câti bani costa acestea, Razvan Murgeanu a solicitat o situatie scrisa, care a fost deja intocmita de antreprenorul general, firma TIAB, si urmeaza sa fie depusa la Bucuresti, saptamâna viitoare. Conform calculelor facute, CNI ar mai avea nevoie de maxim 30 miliarde de lei vechi, din care sa fie suportate lucrarile care au mai ramas, privind montarea instalatiilor de climatizare si ventilare, amenajarea suprafetei de joc si realizarea finisajelor, care ar putea sa fie terminate in doua-trei luni de zile. Spre deosebire de CNI si de guvernul liberal, municipalitatea onesteana a reusit sa asigure toate resursele financiare, pentru partea de lucrari ce i-a revenit, apelând chiar si la credite bancare dezavantajoase, iar obligatiile asumate au fost onorate. Ultimele lucrari efectuate din banii municipalitatii au fost finalizate de curând, odata cu montarea tribunelor, care au aproape 2.000 de locuri pe scaune.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*