Pe 19 mai, FC PAMBAC a primit o somatie semnata de Ionut Lupescu si trezorierul federatiei, prin care Federatia Româna de Fotbal îi înstiinta ca, dacă pâna pe 21 mai nu-si platesc datoriile de circa 60 de milioane, risca sa fie neprogramata în campionat. „Am vorbit la FRF cu trezorierul care mi-a spus clar ca, daca nu achitam pâna luni, a doua zi suntem în Comisia de Disciplina. Si trebuie sa platim întreaga suma”, spune Dorinel Apostol, presedintele FC PAMBAC. Regulamentul prevede ca decizia de neprogramare sa fie luata de Comisia de Disciplina. Aceasta graba a FRF pare destyul de suspecta, cu trei etape înainte de finalul campionatului, tinând cont de faptul FC PAMBAC a intrat in cartile barajului! Din câtem strim, sunt cluburi cu nume mai mari care au datorii sti mai serioase, dar n-au fost atentionate de FRF. „Clubul nostru n-a figurat si nu va figura niciodata printre rai platnici.