Goldenspritul presedintelui – jucator

Zarurile, ca si propriul instinct politic, l-au tradat pe Basescu. Altadata masluite minutios, acestea au ajuns sa cada prost si cu intârziere. Partidul sufla si-n iaurt, pentru a nu sufla in alta parte mai târziu. Viata sa, mereu complicata de avatarurile mentorului sau, seamana cu o avalansa topita intr-un pahar cu golden – sprit. Partidul isi smiorcaie idolul, departe de a-l boci, si-l cheama la judecata tiganeasca: va candida sau nu Basescu la un nou mandat de presedinte? Habar n-am. Dar, de o bucata de timp, traiesc cu impresia (daca n-o fi vorba despre vreo iluzie trecatoare) ca meseria de presedinte e una, iar indeletnicirea de presedinte-jucator tine de o cu totul alta zodie politica, de o costisitoare jonglerie colaterala. Basescu ne-a reamintit ca vremea voievozilor nu a apus; Basescu ne-a reamintit ca voievozii timpului prezent s-au eliberat de corvoada purtatului de pirostrii si si-au dezgolit umerii de hlamide. Voievozii contemporani colcaie in spelunci cu staif si-si baga nasul (ca sa nu zic picioarele) când in treburile si afacerile Parlamentului, când in sertarele si fisetele justitiei autohtone, dând comenzi ca la abator. Cu toate aceste inconveniente banale, dar uzuale, cred ca zodia „presedintelui – jucator” a apus din motive lesne de inteles. Mai intâi, românii trebuie sa priceapa odata pentru totdeauna ca privitul la politica nu coincide, ca substanta si (dez)interes, cu Procesul Etapei sau Repriza III, desi – nu de putine ori – cele doua planuri s-au confundat si cufundat. Nu presedintele ne conduce, nu viitorul presedinte ne va conduce: Parlamentul centreaza legislativ, iar Guvernul da cu capul executiv. Aceste institutii vitale plamadesc si executa bugete, legi si – din când in când – chiar politicieni. Discreditarea lor sistematica, urzita pe culoarele puterii de la Cotroceni ca o activitate de destindere si divertisment, ar trebui sa dea de gândit pentru ca ea sfârseste prin a pune in discutie specificul democratiei românesti sau chiar supravietuirea ei. Dupa prezidentiale, am putea avea un presedinte, nu un jucator, care sa coabiteze – bine mersi – cu un premier pofticios intr-ale artagului politic. România nu se va simti prejudiciata daca presedintele ei ar expune o fizionomie ceva mai apretata si mai igienizata din punct de vedere comportamental. Culisele politicii interne ar putea permite, in schimb, spalarea rufelor murdare departe de ochii si urechile lumii. Basescu a incercat sa se reinventeze insa – chiar si in lumea consultantei politice – ce naste din pisica tot soareci manânca. Pâna la sfârsit.
Lucian BOGDANEL