In anii studentiei, 53-57, ani de dupa foametea cea mare, la Educatie fizica, Bucuresti, pe vremea cartelelor, calic, faceam toti performanta la gimnastica, trageam pentru o bucata de pâine, seara primeam gris cu apa, un patrat lipicios, – in penultimul an de studii a venit la facultate un domn. Era unul din ginerii lui Dej, prof de sport deja, regizor la fostul circ Krateil devenit circ de stat. Venea sa angajeze câtiva studenti ca acrobati, din mila, poate, sa câstigam ceva banuti, am fost si eu pe-acolo, a fost bine, era un om cumsecade. Insa, tot pe atunci, la ICEF, nu stiu care dintre fiicele Dejului se inchidea intr-una din salile institutului, singura cu profesoara de artistica si lucra la silueta, la fite si la fese. Poate era Lica Gheorghiu, actrita. Sala era inconjurata de paznici, n-o vedeam, masina mare o astepta cu numarul ei mic, tot pazita de colonei, trecerea oprita, fiica Primului secretar lucreaza. Ginerele purta pantaloni din stofa englezeasca, ne-a aratat odata, la circ, marca fabricii tesuta pe marginea buzunarului. Noi cu camasa de america, o pânza pe cartela de culoarea jegului, in picioare tenisi, valiza de-acasa avea belciuge si lacat, era de lemn, ca la recruti, si dormeam vreo patruzeci intr-o hala, la camin.
Mult mai târziu aveam sa aflu de la un aviator din flotila MAI, prieten din copilarie, cum o ducea el pe Lica la Viena, sau aiurea, sa se coafeze pur sisimplu, doar atât, sau la vreun salon de cosmetica sa se rujeze, sa-si faca unghiile, doar atât, hai, poate la o croitoreasa. Un dus-intors doar pentru asta, avionul era pregatit, primea un ordin scurt, pleci la Viena, decola, ateriza, astepta pâna fiica Primului isi indeplinea hatârurile. Un avion la scara pentru rujat la Viena.
Mi se pare ca Petru Dumitriu, dupa fuga din România socialista, a scris o carte care se numea „Cele trei fiice ale regelui George”.
Acum va fi vorba despre EBA.
Dar ce este EBA? Vreun virus, cumva, vreo prescurtare de la EBOLA? Sau vreo organizatie, vreun trust, vreo companie multinationala neatinsa de criza? Oricâte scenarii ar crea imaginatia, tot n-am fi nimerit-o, cine, ce este si cu ce se ocupa EBA?
EBA este, mai nou, fiica cea mica a Presedintelui; robotelul EBA care emite câteva sunete mecanice, lipsite de fluenta; stie si citi, daca repeta textul. In acelasi timp EBA e o tânara draguta, bretonata, cu sentimente umane, care respira, e cocheta foc si are norocul, sau nenorocul, depinde, sa poarte numele de Basescu, dupa cum indica cea de a doua silaba: BA. E-ul trebuie sa fie de la prenume: Elena.
Ca si fiica Dejului, Lica Gheorghiu clasata de lingusitori drept cea mai mare actrita a timpului ei, la fel si Elena Basescului e propulsata de alti lingusitori, de asta data mai democrati, drept in Parlamentul European. Poate sa spuna cinvea pas? Nu poate. Are cineva curajul sa se ia in furci cu stapânirea? Nu are. Fiindca nesimtirea politicii si-a atins stadiul final de dezagregare; politica e in faza terminala a bolii caci si Domnul Sarkozy vrea s-o vada pe Doamna Sarkozy in acelasi For european, precum si Domnul Berlusconi isi doreste reinoirea clasei politice din cizma, propulsând in fata, dupa cum scrie presa italiana, tinerele sale amante; mai fragede ca Doamna fosta Berlusconi.
La urma urmei, daca merge, de ce sa nu mearga?
Pe vremuri ne amuzam ca România si Grecia se aseamana fiindca ambele erau „republcii Elene”.
Credeti ca sloganul pentru prosti cuprins in cuvântul „Democratie” a adus vreo schimbare notabila in viata noastra? Cei mari isi fac in continuare de cap, cei marunti si umiliti se incoloneaza in tacere spre groapa comuna, insa nu inainte de a-si plati taxele si impozitele.
Ovidiu GENARU
