Executivul a decis sa-si inaspreasca atitudinea fata de asa-numita practica a „turismului electoral” si sa-i pedepseasca drastic pe cetatenii care vor vota de doua ori la alegerile europarlamentare din 7 iunie. Premierul Emil Boc a anuntat miercuri ca „votul dublu” este o infractiune care va fi pedepsita cu puscaria.
Guvernul vrea sa-i trimita la puscarie pe cetatenii care vor vota de doua ori la alegerile europarlamentare programate pentru data de 7 iunie. In acest fel, Executivul isi propune sa puna piciorul in pragul unei practici electorale care a facut cariera la alegerile desfasurate in România, de la Revolutie incoace. Premierul Emil Boc a declarat ca autoritatile vor dispune de un soft specializat prin care vor verifica daca un cetatean a votat sau nu de doua ori. Boc a anuntat ca „votul dublu” este o infractiune si va fi pedepsita cu inchisoarea. „Existând riscul turismului electoral, existând riscul ca unele persoane să aibă tentaţia de a vota în mai multe secţii de votare am inclus obligativitatea verificării de către Autoritatea Electorală Permanentă a listelor electorale printr-un soft specializat care va identifica imediat persoanele care votează în două secţii de votare din această ţară. (…) Sancţiunea este cea prevăzută cu închisoarea”, a afirmat primul-ministru.
Clarificare juridica necesara
Potrivit specialistilor in drept, ordonanta de urgenta emisa de Executiv vine sa clarifice notiunea de „localitate”. „Se pune punctul pe i, prin localitate intelegându-se, de fapt, comuna, nu sat. Un cetatean de la Sascut poatre vota la Racaciuni, daca in ziua votului se afla la Racaciuni. Este insa interzis sa votezi de doua ori. Aici intervine reaua-credinta”, a explicat judecatoarea Emilia Plugaru, loctiitor al presedintelui Biroului Electoral Judetean. Conform prevederilor Legii 33/2007, pe care ordonanta data miercuri de Executiv o completeaza, votul dublu constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Episodul referendumului constitutional din 2003
Unul dintre momentele cele mai siropoase când practica turismului electoral a iesit la iveala a fost referendumul pentru revizuirea Constitutiei. Din estimarile oficialitatilor a reiesit ca sunt necesare doua zile pentru intrunirea majoritatii simple in baza careia legea fundamentala urma sa fie amendata (18 – 19 octombrie). Din aproape 18 milioane de alegatori inscrisi pe liste au votat aproape 10 milioane, adica 55, 7 la suta din votanti. Mai multe materiale de presa de la acea data au semnalat existenta practicii turismului electoral, indeosebi in mediul rural, unde votantii erau urcati in autobuze si trimisi sa voteze in alte localitati.
Lucian BOGDANEL