Loteria locuintelor

In România anului 2009, tinerii se confrunta in continuare cu problema esentiala a locuintelor, agravata de criza economica care ne bântuie. Sunt dornici de independenta, intimitate, siguranta si confort, totusi locuiesc cu parintii pâna la vârste nefiresti, amânând casatoria si sosirea pe lume a bebelusilor, risca sa se mute intr-o locuinta inchiriata, scumpa si nesigura, sau sa faca un credit bancar ce i-ar putea ingropa in datorii gratuite, ori spera – conform zicalei ca „speranta moare ultima” – ca vor primi la un moment dat locuinta ceruta de la Primarie. Au de cele mai multe ori salarii insuficiente pentru setea lor fireasca de viata, iar parintii, adapostiti in locuinte primite automat de la stat pe vremea comunismului, nu le inteleg drama pâna la capat.
Dintre putinele variante pe care le ofera un stat ce are inca tupeul sa se plânga de exodul tinerilor in strainatate, cea mai fireasca si avantajoasa ar fi locuintele cu chirii foarte mici alocate de Primarie cu titlul de locuinte ANL si locuinte sociale. Teoretic, totul pare simplu: aduni documentele necesare, le depui la Primarie si astepti fericitul moment. Practic, e o loterie groteasca. Poate ai noroc sa primesti apartamentul in câtiva ani, dar numai daca cineva din umbra, care are puterea banului sau a relatiilor suspuse, nu a pus cumva ochii intre timp pe casa care ti s-ar cuveni. Stii ce punctaj ai la dosar, cam câte persoane mai sunt in situatia ta si cam ce locuinte sunt disponibile, dar numai anumite persoane obscure (platite din banii tai) decid daca si când primesti casa visata. Scandalul locuintei sociale acordate recent chiarsefului Serviciului de Administrare a Fondului Locativ din Primaria Bacau, fapt mediatizat de „Observator de Bacau”, reprezinta doar partea foarte vizibila a problemei. Dincolo de ea sunt experientele celor care isi asteapta locuinta cu disperarea capatului de drum, a celor care au pierdut-o desi le fusese deja alocata – deoarece altcineva „trebuia” sa se mute acolo – sau a celor care asteapta de fapt, fara s-o stie, o intrerupere – ca sa nu-i spunem bresa – in lantul abuzurilor comise sub acoperisul statului.
Alin LEANCA