Un DVD de ultimă generaţie va putea stoca câteva mii de filme

O întreagă arhivă cinematografică (circa 2.000 de filme) va putea fi stocată, de acum în cinci ani, pe un singur DVD de ultimă generaţie, graţie unei inovaţii a unei echipe de la Universitatea de Tehnologie Swinburne din Australia. Imaginile vor putea fi reproduse la cea mai bună rezoluţie, dar numai de un nou tip de playere, adaptate noii tehnologii mult mai performante.
Potrivit The Daily Mail, cercetătorii din Melbourne au reuşit să creeze un „ultra DVD” a cărui capacitate de stocare impresionantă este dată de către o serie de descoperiri nanotehnologice de ultimă oră. Informaţia digitală va fi stocată cu ajutorul unor particule de aur invizibile cu ochiul liber, care vor polariza lumina, încât undele acesteia să nu poată circula decât într-o singură direcţie.
„Am arătat cum un material nano-structurat poate fi încorporat unui disc pentru a-i mări capacitatea fără a-i mări dimensiunea”, a declarat Min Gu, unul dintre inventatori. Elementul inovator este complet invizibil, astfel că DVD-ul viitorului va păstra aceleaşi dimensiuni ale compact discului (CD) clasic, lansat în 1982 de Phillips şi Sony, respectiv un diametru de 120 milimetri.
De 1.100 ori mai multă informaţie
Păstrând aceeaşi formă ca un CD (care înmagazinează până la 700 megabiţi de informaţii sau 80 de minute de muzică), un DVD avea să marcheze o primă revoluţie, oferind posibilitatea de stocare a 8,5 gigabiţi de informaţie. Pe un asemenea suport încape câte unul din majoritatea filmelor artistice produse vreodată, care nu depăşesc, în medie, două ore.

Adauga un comentariu

*