Miercuri, 3 iunie, in jurul orei 15.40, pe strada I.L. Caragiale, din municipiul Bacau, a avut loc un accident de circulatie in care s-au inregistrat victime. Politistii au stabilit în urma cercetarilor ca Romica V., de 26 ani, conducea o autoutilitara pe strada I.L. Caragiale si, pe fondul neatentiei in conducere, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de Gică I., de 18 ani, care se afla oprit la trecerea pentru pietoni. In urma impactului, autoturismul a fost proiectat in fata, unde a acrosat-o pe Mihaela D., de 25 ani, care era angajata in traversarea strazii pe marcajul pietonal. În urma evenimentului rutier, trei persoane au fost transportate la Spitalul Judetean Bacau. Mihaela D. a fost diagnosticata cu „,traumatism cranio-cerebral”, fara leziuni osoase. Gica I. a fost diagnosticat cu „,traumatism coloana cervicala, traumatism cranian“, fara leziuni osoase, iar Dumitru C., de 27 ani, pasager in autoturism, a fost diagnosticat cu ,,traumatism cranian, traumatism hemitoracic stâng”, fara leziuni osoase. Conducatorii auto si pietonul au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur in aerul expirat si le-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. S-a intocmit dosar penal, efectuându-se cercetari sub aspectul savârsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa. (D.M.)