Petrica Puscasu, din comuna Saucesti, a fost pacalit de un rinichi in 2002. I l-a vândut unei cunostinte si n-a primit banii promisi. De sapte ani traieste cu un singur rinchi. Din afirmatiile lui, cel caruia i-a dat rinichiul aproape gratis, a murit in 2008.
Petrica Puscasu se apropie cu pasi repezi de 50 de ani. A vrut sa faca si el o afacere la viata lui, de pe urma careia sa traiasca, insa, si acum, ca si atunci de altfel, nici nu prea are dupa ce bea apa. Povestea lui nea Petrica, cunoscut in Saucesti drept “omul care si-a vândut rinichiul”, este una trista, a omullui sarac si necajit, nu prea umblat prin scoli, si care, din dorinta de a trai mai bine, a ales calea instrainarii unui organ. Petrica Puscasu poate fi considerat drept un “pioner” al traficului de organe, pentru ca, prin 2002, despre asa ceva se vorbea mai rar, atât in presa, cât si in gura mare. Aranjamentele se faceau in locurile unde chiar avea loc traficarea de organe, adica in spitalele specializate cu astfel de operatii. De sapte ani, Petrica Puscasu munceste din greu, se angajeaza cu ziua la oameni, sa aiba macar ce mânca. Lipsa unui rinichi nu-l incomdeaza deloc. Cei sapte ani au lasat insa urme pe chipul sau. Pare mai batrân decât vârsta pe care o are. Regretul vietii e nu ca i-a dat un rinichi unui seaman de-al sau, ci ca nu a incasat banii pe care acela ii promise!
Donatie mascata
“In 2002, duceam o viata linistita dar grea. Traiam in concubinaj cu Mariana Dascalu si faceam o naveta dubla, una de la Saucesti la Bacau si alta de la Bacau la Nicolae Balcescu. Lucram intr-o tipografie. Prin intermediul surorii mele, Cecilia Puscasu, l-am cunoscut pe Gh. B., un fost sofer la Curtea de Apel Bacau. Acesta se imbolnavise de rinchi si facea dializa, dupa aceea s-a si pensionat. Toata vara m-a vizitat si imi tot promitea 1.500 dolari, ca pe atunci nu era Euro, numai sa-i dau un rinichi. O duceam greu, n-aveam nici de unele, asa ca ce mi-am zis? Sa-i dau rinchiul si, la valoarea dolarului de atunci, incasam vreo 50 de milioane de lei care, de ce sa n-o recunoastem, reprezentau ceva. Mai ales pentru mine, un om necajit. Asa ca am cedat rugamintii lui si ne-am dus la Bucuresti, unde ne-am facut analizele. Ni s-a comunicat insa ca nu suntem compatibili. Dar n-am renuntat si ne-am dus la Cluj, la Institutul Clinic de Urologie si Transplant. Rezultatele de acolo au iesit bune, asa ca pe 8 octombrie 2002, ne-am internat, pregatit sa-i dau rinichiul. Era insa o problema. Inainte de internare ni s-a cerut sa aducem de la notar o declaratie prin care eu ii donam rinichiul lui Gh. B., nu ca i-l vindeam. Am vazut si eu atunci cum se vindeau rinchii pe sub mâna in spital, si nu cu 50 miloane cât am cerut eu, ci cu 150! Pe 18 noiembrie am parasit clinica amândoi, eu cu un rinichi, el cu unul, dar bun, sanatos! Atunci mi-a dat 100 de dolari, iar dupa doua saptamâni, inca doua. Acestia au fost toti banii pe care i-am primit de la el. De câte ori ma duceam la usa lui, ma ameninta cu politia”, rememoreaza Petrica Puscasu momentele ramânerii fara un rinichi.
Beneficiarul a dat coltul!
“Nu pentru ca i-am dorit eu raul sau as fi bagat acatiste, dar cel care mi-a luat rinichiul si nu imi daduse banii pe care i-a promis, a murit anul trecut. Se pare ca n-a tinut regimul indicat de medici. El n-avea voie sa puna alcool in gura vreo cinci ani, dar am auzit ca se apucease chiar dupa un an. Ma rog, e treaba lui. Eu am baut si am muncit in nestire, dar cu buzunarul gol, cât puteai trai cu 300 de dolari? N-am nimic, muncesc din greu pentru un colt de pâine. Acum, dupa atâtia ani, imi dau seama ca am gresit atunci când am acceptat, dar ce mai pot face? Am ramas la fel de sarac si cu un rinichi mai putin. Nu ma supara nimic. Si nici nu-i mai port rachiuna celui caruia i-am dat rinichiul degeaba, ca nu mai conteaza. Dumnezeu sa-l ierte!”, isi incheie ponestea Petrica Puscasu. Realitatea e ca o duce greu, dar parca nici nu-l prea trage sufletul sa faca ceva. Nu are nicio pasare sau macar o pisica in curte. Se multumeste cu ce câstiga de pe-o zi pe alta. A intrat insa in istorie si a devenit si erou de televiziune, pentru ca reporterii de la “Deutsche Welle” au facut un reportaj cu el. Si asa a ajuns omul “care si-a vândut rinichiul”, doar pe 300 de dolari, cunoscut in Europa. La un lucru tine mult, pastreaza cu sfintenie pagina din cotidianul “Desteptarea”, in care am prezentat cazul sau, in februarie 2003. “Si peste 20 de ani am sa tin ziarul”, spune Petrica Puscasu, la care replica reporterului de la televiziunea germana a venit prompt: ”Numai sa mai traiesti 20 de ani, cu un singur rinchi!”.
Dan MINDIRIGIU
Nu stiu de ce-i plangeti de mila,e un puturos care a renuntat la serviciu cand a aflat ca taica-sau a murit si ca in urma lui a ramas o casa si niste pamant in Margineni,la sosea,langa Vasion,la 4 km de centrul orasului,numai ca mostenirea lui e cu probleme si a apelat la o familie din Margineni,sot si sotie…,care il ajuta cu procesul,din cate se spune e dator vandut la acei oameni care ii adauga tot felul de cheltuieli fictive,suma pe care o are de dat acelor „binevoitori” cica se ridica undeva pe la 1 miliard de lei vechi,deocamdata,cu alte cuvinte e pe cale s-o puna din nou de o pacaleala,caci la sfarsit pot sa pun pariu ca „oamenii de bine” care il ajuta cu ceva mancare si multa bautura(ca sa nu vada ce semneaza 🙂 ) o sa puna mana pe pamantul respectiv si pe casa,care insumate valoreaza mai mult de 100.000 de euro .Pe langa faptul ca este un puturos si un betiv notoriu ,mai este si un PROST cu P mare.