Regrete privind analizele gratuite marca PNESS

pness-evaluare.jpgProgramul National de Evaluare a Starii de Sanatate a populatiei (PNESS), derulat de Ministerul Sanatatii in perioada 1 iulie 2007 – 31 decembrie 2008, prin care toti cetatenii, indiferent daca au avut sau nu asigurare de sanatate, au beneficiat gratuit de câte o consultatie la medicul de familie si un set de analize, este considerat inutil pentru sanatatea publica. Aceasta este concluzia prezentata recent de o comisie speciala de evaluare din cadrul ministerului. „Obiectivul acestei evaluari nu a fost atins. Programul a fost un esec total. Din rezultatele sale nu se poate sub nicio forma evalua starea de sanatate a românilor. Este cel mai costisitor si ilogic demers de evaluare a sanatatii populatiei. S-a cheltuit o suma considerabila pentru a nu se afla nimic”, a declarat ministrul Ion Bazac. Cu fondurile alocate unui an de PNESS, considera oficialul, se putea acoperi timp de patru ani un program de screening si preventie impotriva cancerului de col uterin, iar cu banii cheltuiti pentru componenta administrativa a PNESS se putea dota fiecare judet al tarii cu câte doua tomografe.
Conform unui raport al Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate Bacau, taloanele speciale ale PNESS au ajuns la aproximativ 80 la suta din populatie, investigatiile descoperind peste 129.000 de persoane cu risc de imbolnavire (in special de diabet, afectiuni cardiovasculare si cancer uterin) si peste 3500 de noi afectiuni.
Alin LEANCA

Comentarii

  1. si rezultatele prezentate sunt nimic??????????????????

Adauga un comentariu

*