Se spune ca sub un monument de aici a fost ingropat sapun fabricat din oameni. Profesorul Eugen Sendrea considera povestea propaganda comunista. Conducerea Comunitatii Evreilor nu se pronunta
Au trecut mai bine de sase decenii de la sfârsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si Holocaustul naste inca legende si mistere, chiar si in Bacau. Un bun exemplu il constituie povestea sapunului inmormântat in Cimitirul Evreiesc de la periferia municipiului.
Un monument controversat
Chiar la intrarea in cimitir, se ridica un monument impunator inchinat victimelor Holocaustului. A fost construit in 1959, ulterior fiind declarat monument istoric. Pe el scrie in mai multe limbi „Aici zac evrei prefacuti in sapun de bestiile fasciste – 1939-1944 / In amintirea lor, infratiti-va popoare in lupta pentru o lume noua”. Din câte se pare, impresionantul epitaf se refera la ceva cât se poate de concret: bucati de sapun ingropate sub monument.
Primul intrebat despre povestea sapunului din cimitir a fost Hari Vigdar, liderul Comunitatii Evreilor bacauani. Acesta a refuzat insa sa comenteze in vreun fel subiectul. Ne-a explicat doar destinatia monumentului si si-a exprimat convingerea ca nazistii chiar au fabricat sapun din fiinte umane.
Instrument de manipulare
Informatii consistente despre enigma sapunului am aflat stând de vorba cu profesorul Eugen Sendrea de la Biblioteca Judeteana Bacau. „Stiu povestea si mi-am facut si o idee despre ce este adevarat in ea si ce nu. Totul a inceput in 1944-1945, când a aparut la noi niste sapun adus din Germania si s-a zvonit ca ar fi fost fabricat la Auschwitz din oameni – asta deoarece initialele de pe sapun puteau fi traduse ca facând referire la evrei”, a declarat bibliotecarul. Dupa instalarea regimului comunist, a continuat el, activistii au decis sa adune sapunul in lazi si sa-l ingroape si deasupra sa ridice un monument. „Ulterior, un necunoscator de la Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National l-a inregistrat ca monument istoric de inalta clasa si asa a ramas”, a mai spus Eugen Sendrea.
„Nu au facut sapun din cadavrele evreilor”
Teoria lui Eugen Sendrea, conform careia comunistii au folosit un zvon ca instrument de propaganda, ar fi sustinuta atât de indemnul tipic socialist „infratiti-va popoare” (care nu se potriveste pe un monument dedicat Holocaustului), cât si de informatiile identificate pe internet ce sustin ca hitleristii nu au fabricat sapun din oameni. In enciclopedia Wikipedia se arata ca „Memorialul Yad Vashem (autoritate israeliana in domeniul Holocaustului – n.red.) a declarat oficial ca nazistii nu au facut sapun din cadavrele evreilor, astfel de zvonuri fiind folosite pentru a-i speria pe detinutii din lagarele de concentrare”. Wikipedia mai arata ca teoria fabricarii sapunului din oameni a aparut din timpul Primului Razboi Mondial, când se spunea ca germanii foloseau cadavrele soldatilor ucisi pe front. O posibila explicatie a legendei, mai scrie in enciclopedie, ar putea fi interpretarea gresita a initialelor RIF de pe sapunurile germane din Al Doilea Razboi Mondial – ca insemnând „grasime de evreu produsa de stat”, in loc de „Centrul National de Aprovizionare cu Grasime Industriala”.
Alin LEANCA
id-ul meu este anca943
Oare este adevarat?Dar ca sa spun e interesant.Cine vrea sa afle mai multe lucruri de la mine si cine vrea sai spun mai multe destre acel cimitir sa ma caute la adresa aceasta de mess:andreea_layzy_town