Hummer-ul care consumă 2,5 litri la 100 km – americanii nu renunţă aşa uşor la truck-uri

Chevy Volt se apropie cu paşi repezi de producţia de serie iar ideea din spatele acestui model se pare că prinde aripi în Statele Unite. Americanii, fideli truck-urilor imense, au găsit o soluţie pentru a nu renunţa la ele din cauza consumului ridicat de combustibil. Astfel, în imaginile de mai jos poate fi admirat un model Hummer H3 care consumă aproximativ 2,5 litri la suta de kilometri (100 mpg – miles per gallon). Maşina este deocamdată în stadiul de prototip, propulsia fiind dezvoltată de compania Raser Technologies Hummer în parteneriat cu General Motors.
Cum a ajuns un Hummer să consume atât de puţin?
Propulsia este asemănătoare celei folosite la Chevrolet Volt, maşina folosind un motor electric ai cărui acumulatori sunt încărcaţi de unul cu combustie internă. Aşadar, nu este un hibrid obişnuit, motorul cu combustie internă fiind folosit exclusiv la încărcarea acumulatorilor şi nu la propulsia maşinii, informează popularmechanics.com.
Propulsorul electric construit de Raser Technologies dezvoltă 200kW care sunt transmişi atât roţilor din faţă cât şi celor din spate. Cutia de viteze este una manuală, cu patru trepte. Această configuraţie asigură o autonomie de 40 de mile adică 64 de kilometri, folosind exclusiv energia stocată prin încărcarea de la priză a acumulatorilor. După ce această energie se termină, motorul cu combustie internă îi încarcă din nou şi măreşte astfel autonomia la 400 de mile, adică 643 de kilometri.
Sub capotă se găseşte un motor GM Turbo cu patru cilindri, similar cu cel folosite la Pontiac Solstice GXP. Motorul învârte un generator care încarcă trei seturi de acumulatori litiu-ion „super-polymer” (furnizaţi de Electrovaya Canada). Doi dintre aceştia sunt montaţi pe lateralul maşinii iar cel de-al treilea se află în partea din spate. Acumulatorii stochează în total 41 kWh.
Deşi automobilul este deocamdată în stadiul de prototip, compania americană are deja 12.000 de comenzi pentru el. În 2010 Hummer-ul va intra în faza de testare „beta”, iar din 2011 maşina va fi produsă în serie.

Adauga un comentariu

*