Fraudele bancare s-au amplificat dupa izbucnirea crizei economice. Politistii bacauani, din cadrul SIF, desfasoara permanent activitati pentru identificarea si stoparea fenomenelor infractionale din sfera economica.
Serviciul de Investigare a Fraudelor Bacau cerceteaza faptele savârsite de persoanele ce încalca legislatia în domeniul economico-financiar, efectuând acte premergatoare si de urmarire penala la regimul juridic ce reglementeaza o sfera larga de domenii. Politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfasurat permanent activitati specifice prin care s-a urmarit identificarea si stoparea fenomenelor infractionale din sfera economica.
Credite cu documente false
Pe linia acordarii de credite cu documente false, de la începutul lui 2009 si pâna în prezent, politistii din cadrul SIF Bacau au constatat 33 de infractiuni si au instrumentat 17 dosare penale. A fost întocmit un referat cu propunere de trimitere în judecata, pentru trei persoane, cu vârste de 24, 30 si 54 de ani, pentru savârsirea infractiunilor de înselaciune, fals în înscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si neglijenta în serviciu. Cele trei persoane au solicitat si obtinut credite de la o unitate bancara în sumă de 400.000 Euro, prezentând documente false. Politistii au solutionat cu propunere de trimitere în judecata dosarul penal privind pe V. M., de 37 ani, care a fost prins în flagrant, la ghiseul unei unitati bancare, în timp ce folosea o carte de identitate falsificata, încercând sa lichideze mai multe depozite. S-a constatat ca, în urma cu câteva zile, folosind aceleasi procedee, a reusit sa-si însuseasca suma de 47.235 lei.
File CEC fara acoperire
Fenomenul fraudelor bancare prin emitere de file CEC fara acoperire a cunoscut o „explozie” în prima perioada a lui 2009, comparativ cu orice perioada a anilor precedenti, atât pe fondul crizei economice, cât si pe fondul usurintei cu care unii agenti economici livreaza marfa primind în schimb file CEC, fara un minim de verificari. În prima jumatate a lui 2009 au fost înregistrate 430 dosare penale privind infractiuni cu file CEC, in lucru fiind 113 dosare penale din totalul dosarelor. In 144 s-a început urmarirea penala, constatându-se 302 infractiuni. In cele 144 de dosare penale în care s-a început urmarirea penală se afla si cel privind pe C. D., de 25 de ani, administratorul unei societati comerciale, care a achizitionat marfuri de la sase societati, pentru plata carora a emis file CEC fara disponibil în cont, în valoare de 170.000 lei. Este urmarit penal pentru savârsirea infractiunii de înselaciune.
Leasing-uri financiare nelegale
In domeniul leasingului financiar au fost comise numeroase ilegalitati, iar politistii din cadrul Serviciului de Investiagre a Fraudelor Bacau au desfasurat activitati de cercetare penala într-un numar de sapte dosare penale fata de 9 persoane. S-a dispus începerea urmaririi penale fata de un cetatean italian, administrator al unei societati comerciale, pentru savârsirea infractiunilor de înselaciune si fals. Cercetarile au fost extinse si fata de un alt administrator de societate comerciala si un alt cetatean italian, pentru savârsirea acelorasi infractiuni. Cei trei au achizitionat în „leasing” 6 autocamioane si, prin folosirea unor documente false, au înstrainat trei dintre ele pentru suma de 640.000 lei. Prejudiciul cauzat societatii de leasing a fost de 400.000 Euro.
Infractiuni in domeniul achizitiilor publice in sanatate
Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bacau au desfasurat activitati de cercetare penala în patru dosare penale, pe linia prevenirii si combaterii infractiunilor comise cu ocazia desfasurarii achizitiilor publice în domeniul sanatatii. Se efectueaza cercetari fata de o serie de persoane din sistemul sanitar bacauan pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu, constând în aceea ca nu au respectat prevederile O.U.G. nr. 34/2006, cu ocazia ocazia achizitiilor publice.
Evaziuni fiscale si deturnari de fonduri
Au fost întocmit 6 dosare penale de catre ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bacau, cu privire la modul de înregistrare a T.V.A. pentru firmele importatoare de cereale din tarile UE si au constatat patru infractiuni de evaziune fiscala si deturnari de fonduri. Pe data de 17 iunie, politistii s-au sesizat din oficiu fata de administratorul unei societati comerciale sub aspectul savârsirii infractiunii de evaziune fiscala. Acesta, în cursul lui 2008, a desfasurat activitati de achizitii intracomunitare de cereale de la sase agenti economici europeni, în valoare de 1.248.000 lei, fara a le declara la organele fiscale si se sustrage de la efectuarea de verificari fiscale. Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat este de aproximativ 240.000 lei.
Dosare penale pentru materialele reciclabile
Politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfasurat activitati preventive si de constatare pe linia ilegalitatilor ce se comit în domeniul materialelor reciclabile, desfasurând activitati de cercetare penala în cinci dosare penale, în care s-a început urmarirea penala în perioada aprilie – iunie 2009, pentru savârsirea infractiunilor de evaziune fiscala si delapidare. Administratorul unei societati comerciale nu a înregistrat în evidentele contabile tranzactii cu materiale refolosibile, producând un prejudiciu bugetului de stat de 559.756 lei.
Ilegalitati la jocurile de noroc!
Pentru prevenirea si combaterea ilegalitatilor în domeniul jocurilor de noroc, organizate prin folosirea masinilor mecanice sau electronice cu câstiguri, politistii din cadrul SIF au desfasurat activitati constante, ocazie cu care au fost înregistrate 12 dosare penale, fiind constatate 12 infractiuni.
Cu ocazia unei actiuni desfasurate în seara zilei de vineri, 19 iunie, la barul unei societati comerciale, politistii s-au sesizat din oficiu sub aspectul savârsirii infractiunii de desfasurare fara licenta a oricareia dintre activitatile din domeniul jocurilor de noroc, întrucât, pentru cinci aparate videoelectronice, din care trei în functiune, aflate în incinta societatii, nu au putut fi prezentate licentele de exploatare de catre administratorul societatii.
Fapte penale in invatamânt
În baza unui plan de actiune, ofiterii SIFau desfasurat activitati în vederea prevenirii si constatarii faptelor de natura penala ce se comit în domeniul învatamântului. Activitatea de cercetare penala s-a desfasurat în sase dosare penale, 4 fiind solutionate prin declinare la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau, cu învinuitul în stare de arest preventiv, pentru savârsirea infractiunii de luare de mita.
Peste 200 infractiuni de evaziune fiscala!
Pe linia constatarii infractiunilor de evaziune fiscala, la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor Bacau, în primele cinci luni ale lui 2009 au fost constatate 221 infractiuni, fata de 88 în cinci luni in 2008, cu 133 mai multe. Politistii s-au sesizat din oficiu cu privire la savârsirea infractiunii de evaziune fiscala de catre administratorul unei societati comerciale, care în 2008 a achizitionat produse din tutun, în valoare de 1.500.000 lei, fara ca operatiunile comerciale sa fie înregistrate în contabilitate.
Dreptul de proprietate intelectuala, violat!
Au fost identificate ilegalitati comise în domeniul drepturilor de proprietate intelectuala. Politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bacau au actionat cu prioritate pentru prevenirea si descoperirea faptelor penale cu impact asupra piratarii si comercializarii de produse contrafacute, a concurentei neloiale si calitatii produselor. În urma unui control efectuat la trei puncte de lucru din municipiul Bacau, ale unei societati comerciale, si având la baza mandatele de perchezitie la sediu si în mediu informatic, emise de instantele de judecata politistii au identificat 40 de calculatoare pentru care firma nu avea licenta de exploatare. S-a întocmit dosar penal care pe 9 iunie a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lânga Tribunalul Galati, spre competenta solutionare. S-a dispus începerea urmaririi penale, fata de un tânăr de 28 de ani pentru savârsirea de infractiuni prevazute de Legea privind drepturile de autor si drepturile conexe, constând în aceea ca acesta detinea 67 CD-uri si DVD-uri, în vederea comercializarii, care nu prezentau caracteristicile marfurilor originale si a instalat pe calculatorul personal 28 programe de calculator piratate.
Dan MINDIRIGIU