Doar mirosind mostre de urină, câţiva câini special antrenaţi pot depista dacă un pacient are sau nu cancer. Medicii spun că tumorile canceroase produc schimbări chimice în organism şi un miros specific, insesizabil pentru nasul uman, dar care poate fi identificat de câini, care au simţul olfactiv foarte dezvoltat. Astfel, animalele miros cancerul înainte de apariţia primelor simptome ale bolii. Un câine poate simţi şi avertiza şi un bolnav de diabet înainte ca acesta să facă o criză hipoglicemică.
Centrul de dresaj din Anglia a fost înfiinţat de un medic care a fost intrigat de poveştile despre câini care miroseau obsesiv diverse părţi ale corpului stăpânilor. Iar ulterior aceştia aflau că au tumori canceroase în acele zone. „Ştiu o poveste cu un câine care tot lovea sânul unei femei. Şi aceasta s-a dus la medic, care nu a găsit nimic, dar nu a trimis-o acasă, ci i-a făcut o mamografie. Iar mamografia a indicat o tumoare canceroasă la sân, pentru care a avut nevoie de operaţie”, a spus medicul John Hunt. Acum, că ştiu că unele boli pot fi mirosite, experţii se gândesc să pună la punct un aşa-zis nas electronic, care să poată „mirosi” cancerul, analizând mostre de urină.