Roman: CDR nu l-a vrut pe Băsescu în politică

Fostul prim-ministru al României, Petre Roman, dezvaluie in volumul „Între dezordine ÅŸi reformă – note politice din timpul guvernării 1997-2000” ca CDR de la acea vreme nu l-a dorit pe Traian Basescu in functia de ministru. Ideea a fost exprimata in cadrul dezbaterii „Zig Zag” de la Antena 3, in cursul serii de duminica.

„La formarea Guvernului de atunci, când am lansat numele lui Traian Băsescu să fie ministru, CDR a fost categoric împotrivă, spunând că e un om «conflictual, care ne poate face oricând figuri» şi insistau pe ideea să nu-l pună”, spune Roman in cartea sa.

Fostul prim-ministru subliniaza faptul ca presedintele CDR, Emil Constantinescu nu a fost de acord cu ideea de a-l numi pe Traian Basescu- ministru al Transporturilor.

„Ce-am scris este corect, că ei nu-l voiau. Chiar au insistat foarte mult. Însă eu le-am spus – şi astăzi aş face la fel pentru că este o chestiune de solidaritate minimală pentru ceea ce faci în politică şi-n viaţă. Traian Băsescu fusese şeful campaniei de teren, omul care a organizat toată campania de teren, a organizat şi campania legată de televiziune, care a fost aproape de succes. Am luat 22%. Şi sigur că ar fi fost posibil chiar să ajung în turul 2 cu Iliescu, ceea ce ar fi fost interesant. Or, ca om care a muncit în perioada aceea, şi altminteri şi înainte în opoziţie, atât de serios şi atât de devotat, era pentru mine inacceptabil ca să-l dau la o parte”, a mentionat Roman.

Adauga un comentariu

*