Actionarii Rafo Onesti au aprobat, marti, contractarea unui împrumut de 330 milioane euro de la banci comerciale, cu garantia statului, pentru finantarea investitiei de modernizare a rafinariei si transformarea acesteia într-un complex petrochimic cu productie de hidrocarburi aromatice. Alt punct aprobat de pe ordinea de zi a fost prelungirea cu doi ani, pâna în iulie 2011, a contractului de administrare speciala a firmei Petrochemical Holding din Austria, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Totodata, datele publicate de Bursa arata modificari în structura actionariatului companiei. Astfel, potrivit celor mai recente raportari, din iunie 2009, capitalul companiei este detinut de firma Calder International, înregistrata în Olanda, cu o participatie de 35,98%, Petrochemical Holding (31,87%) si Balkan Petroleum Limited, înregistrata la Londra (20,98%). Anterior, Balkan Petroleum figura cu o detinere de 98,07%. Rafinaria Rafo are 1.300 de salariati si a intrat în insolventa în aprilie 2004, fiind la acea data cel mai mare datornic la buget. În 2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a ridicat gajul instituit asupra actiunilor rafinariei, întrucât investitiile asumate prin contractul de privatizare au fost efectuate. În prima jumatate a anului 2008, activitatea rafinariei a fost oprita, fiind început un program de modernizare, cu investitii de 330 milioane de euro, care va permite ca, dupa repornire, Rafo sa poata prelucra trei milioane de tone de titei pe an. Reluarea productiei este preconizata pentru trimestrul al patrulea al acestui an, odata cu angajarea a 3.000 de salariati. Ultimele tranzactii cu actiunile Rafo au avut loc la 2 iulie, la pretul de doi lei pe unitate, în crestere cu 38,89%. La aceasta cotatie, capitalizarea companiei se ridica la 1,615 miliarde de lei.Economia judetului, la mâna RAFODemersurile conducerii RAFO de a contracta imprumutul cu garantia statului au fost sustinute de prefectul Constantin Dorian Pocovnicu. In cursul lunii martie, Pocovnicu s-a intâlnit cu o delegatie a SC RAFO Onesti si le-a facilitat o intrevedere cu premierul Boc. ”Institutia Prefectului va canaliza toate eforturile pentru desfasurarea activitatii RAFO in parametri normali. Consider ca pentru judetul Bacau deblocarea situatiei de la RAFO reprezinta o prioritate”, ne-a declarat prefectul Dorian Pocovnicu. Codrin Radu, directorul coordonator a Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau se declara multumit de decizia AGA. “SC RAFO SA este un agent economic deosebit de important in economia judetului si are din partea DGFP Bacau tot sprijinul pentru a-si desfasura activitatea in cât mai bune conditii. In prezent, societatea se afla intr-un stadiu avansat de discutii cu Ministerul Finantelor Publice pentru optinerea unui credit cu garantia statului, iar una dintre principalele conditii, respectata de catre RAFO, este de a nu avea obligatii de plata restante la bugetul statului”, afirma Codrin Radu (foto).In primele cinci luni ale anului , bugetul judetului a resimtit din plin faptul ca, din septembrie 2008, societatea din Onesti a intrat in perioada de revizie si tehnologizare. Sumele incasate la sursa “accize din vânzarea produselor energetice” au fost de doar 0,07 la suta din totalul sumelor incasate in aceiasi perioada a anului 2008. Florin CRETU