Functioneaza!

Ieri, o stire neverosimila a ajuns la urechile opiniei publice. Comisia parlamentara care a anchetat-o pe ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a recomandat inceperea urmaririi penale contra pedelistei. Acuzatia ar trebui sa fie delapidare si abuz in serviciu contra interesului public. Dupa cum se stie, ministra a ajuns in gura presei din cauza cheltuielilor nejustificat de mari facute de MTS cu prilejul zilei de 2 mai, Ziua Internationala a Tineretului. Ca a fost vorba de un pont oferit ziaristilor de anumiti colegi-adversari din minister, e mai putin important. Esential ramâne ca Parlamentul s-a sesizat, a fost constituita o comisie care s-a luat in serios, iar acum Monica Iacob-Ridzi va fi trimisa in fata instantei si foarte probabil isi va pierde functia. Iata ca sistemul poate sa mearga in România, iar bipolaritatea Guvernului, aceasta coabitare in adversitate PDL-PSD, are si ceva foarte bun. Daca Executivul ar fi fost monocolor, un caz Iacob-Ridzi nu ar fi existat. Mai cu seama ca zvonurile leaga presupusa delapidare de alimentarea campaniei electorale a Elenei Basescu.
Nu de alta, dar românii erau disperati. Ca in 2009 n-a fost niciodata. Sfidarea populatiei a fost totala, de multe ori fara o explicatie data macar de forma, ca X este mai competent decât inaintasul sau in functie, ori Y trebuia sa cheltuiasca banii respectivi pe fleacuri, fiindca asa a zis FMI sau Uniunea Europeana; ori ca ordonantele prin care suntem spoliati sunt, de fapt, legi care functioneaza de mult timp in lumea civilizata si trebuie neaparat sa ne aliniem.
Iata ca sistemul bicolor merge! Este un fel de echilibru al sanctiunilor reciproce si al datului in gât. Pâna la urma, sa admitem ca si echilibrul terorii la nivel international, cel dintre americani si sovietici, a avut ca rezultanta o lume cu putine razboaie, fara modificari de frontiere, in care tarile mici aveau un cuvânt de spus. Desigur, este prea devreme sa spunem daca Monica Iacob-Ridzi va fi gasita vinovata de instanta. La verdict, va fi o alta discutie. Dar, repetam, este bine macar ca sistemul functioneaza pâna la acea faza.

Adauga un comentariu

*