Constructii dubioase in mijlocul bazinului de inot

gepex1.jpgNicolae Zaharia si Cosmin Necula, de la PSD Bacau, doresc ca firma concesionara a Strandului Tineretului sa respecte ad literam prevederile contractului de concesionare si sa redea bacauanului o oaza de distractie la standarde europene. „In prima faza, am obtinut in instanta o hotarâre conform careia modificarea contractului de concesionare printr-o hotarâre de Consiliu Local s-a facut in mod ilegal. Instanta a decis anularea in totalitate a hotarârii in sensul ca respectivul contract de concesionare nu poate fi modificat iar Gepex trebuie sa-si duca la indeplinire sarcinile asumate”, spune Cosmin Necula. Consilierii locali PSD doresc acum sistarea lucrarilor de la Strandul Tineretului, desfiintarea lor si aducerea terenului in starea initiala. „Se construieste im mijlocul bazinului de inot.. In PUD-ul aprobat nu este prevazut asa ceva. Gepex trebuie sa construiasca terenuri de sport acoperite, sa amenajeze vestiarele si grupurile sanitare, sa modernizeze bazinele de inot. Or, din câte am constatat noi, se construieste altceva”, spune Necula.
In anul 2006, Consiliul Local Bacau a votat un proiect de hotarâre initiat de primarul Romeo Stavarache conform caruia SC Gepex SRL Bacau primea in concesiune Strandul Tineretului de pe strada Stefan cel Mare. Contractul de concesiune a fost semnat intre primar si reprezentantul firmei bacauane la scurt timp, mai precis in luna august. In baza contractului, Gepex SRL urma sa construiasca la baza de agrement din centrul bacaului mai multe bazine de inot, terenuri de fotbal, un mini parc de distractii. Pâna aici, totul normal si benefic pentru bacauanul dornic de distractie. Numai ca, in anul 2008, in luna mai, in prag de alegeri locale, primarul Romeo Stavarache si-a fortat norocul si a initiat un proiect de hotarâre conform careia se modifica acel contract de concesiune in sensul ca se completeaza obiectul de activitate. Fiind vorba despre un bun al municipalitatii, un bun prins in patrimoniul urbei, concesionarea Strandului Tineretului ar fi trebuit sa fie aprobata prin vot secret, cu doua treimi din voturile consilierilor. Votul a fost deschis si cu o majoritate simpla. Consilierii locali PSD au respectat procesurile legale si au depus in Consiliul Local o plângere prealabila prin care au solicitat anularea hotarârii. „Nu am fost ascultati de primar si consilierii majoritar PNL. Le-am explicat colegilor ca, prin modificarea contractului de concesionare, parcul va deveni un loc plin de cladiri pentru birouri, un incubator de afaceri”, spune Cosmin Necula.. Nicolae Zaharia, consilier local PSD in actuala legislatura a declarat in cadrul unei conferinte de presa la sediul PSD ca „este primul moment dupa multi ani in care Romeo Stavarache a defilat când este pus la respect de justitie. Romeo Stavarache trebuie sa inteleaga ca daca nu se respecta legea in Bacau, noi, consilierii locali PSD vom proceda intotdeauna la fel ca si in cazul Gepex”. Florin CRETU

Adauga un comentariu

*