Mijlocul lunii iulie consemneaza o fila de istorie scoasa acum peste doua secole. Caderea Bastiliei, simbolul opresiunii aristocratiei asupra poporului de rând, a constituit nu doar pentru Franta, dar si pentru intreaga Europa si nu numai, semnalul triumfului unei noi orânduiri.
Anul 1789 – de acum peste doua secole – mai excat 220 ani, este anul care a dat semnalul pentru declansarea revolutionara a ideilor politice a marilor gânditori ai acelei vremi – Montesquieu, Rousseau, John Locke, Diderot.
Adunarea Constitutionala a Frantei a adoptat „Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului” – monument juridic care a infruntat atât timpul cât si spatiul, punând bazele democratiei si a statului de drept. „Scopul oricarei asocieri politice – se arata acolo – este pastrarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului”. Aceste drepturi sunt: libertatea, proprietatea, siguranta si rezistenta la opresiune.
Teoria drepturilor naturale ale omului a format obiectul unei ample dispute intre clasicii gândirii politice moderne. Contestatarii sustineau ca se poate vorbi despre membrii diferitelor natiuni ale lumii ca despre oameni, dar nu se poate vorbi despre umanitate ca despre un singur om. Ne putem afla in fata drepturilor diferitelor natiuni, dar nu se poate vorbi despre drepturile omului.
Sustinatorii drepturilor naturale privite in contextul general al drepturilor omului si-au vazut consacrat triumful in celebra „Universal Declaration of Human Rights” al O.N.U. In chiar primul articol al celebrului document international, se proclama: „Toti oamenii se nasc LIBERI si EGALI, in DEMNITATE si in DREPTURI. Ei sunt inzestrati cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de ceilalti in spirit fratesc.”
Mesajul transmis de poporul francez, de care ne leaga un trecut istoric, politic, cultural, mesaj transmis peste spatiu si timp, poporul nostru il receptioneaza astazi cu toata simtirea sa; dreptul la respectul pe care fiecare trebuie sa-l aiba prin insasi faptul ca e om. Fiecare om se naste cu drepturi individuale pe care societate nu are dreptul sa i le incalce. Ratiunea de a fi a statului este de a lua toate masurile ca aceste drepturi sa fie respectate si garantate. Statele ce nu sunt patrunse de acest adevar, vor fi mai devreme sau mai târziu obligate de a se transforma in iuresul impetuos al istoriei.
Av. Gh. DALBAN
