Concursul pentru titularizare

Conform Calendarului de desfasurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, astazi, 15 iulie, se vor desfasura probele scrise în profilul postului, pentru cei 1761 de candidati inscrisi. Probele scrise se vor desfasura la Colegiul National „Ferdinand I”, la Colegiul Tehnic „A. Saligny”, la Şcoala „Al. I. Cuza”, in functie de specialitate, cum sunt afisate pe site-ul http://isj.bc.edu.ro/ Comisiile de concurs sunt constituite la nivel judetean, atributiile acestora fiind cele prevazute de Metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate. Pentru fiecare disciplina de concurs, se elaboreaza trei variante cu subiecte mixte din specialitate si din metodica predarii specialitatii respective; din aceste trei variante sigilate, în dimineata zilei de 15 iulie se va extrage, în plenul comisiei, prin tragere la sorti, o varianta. Proba scrisa începe la ora 10.00; candidatii vor fi prezenti in sala de concurs cel mai devreme la ora 8.00 si cel mai târziu la ora 9.00. Durata de redactare a lucrarilor este de 4 ore. Candidatii care renunta, din proprie initiativa, la concurs, pot solicita anularea lucrarii pe baza unei declaratii si parasesc sala dupa cel putin 1 ora de la deschiderea plicului cu subiecte. In aceasta situatie, lucrarea nu va fi evaluata, iar in statistici candidatii respectivi vor fi considerati retrasi. Rezultatele se vor afisa pe 17 iulie 2009. Între 17 si 19 iulie, se vor inregistra contestatiile (in termen de cel mult 48 de ore de la afisarea rezultatelor), pe 20 iulie, va avea loc rezolvarea contestatiilor si, pe 21 iulie, se vor afisa rezultatele definitive la centrele de concurs, în ordinea descrescatoare a mediilor, pentru fiecare disciplina de concurs. Candidatii care au obtinut la concurs minimum media 7,00 se pot titulariza, in ordinea descrescatoare a mediilor, pe posturi didactice/catedre vacante, in limita numarului de posturi didactice/ catedre vacante titularizabile din lista afisata pentru concurs la adresa http://isj.bc.edu.ro/Members/mobilitate/miscare-personal-2009/lista-posturilor-catedrelor-titularizabile-si-netitularizabile/ În perioada 22 – 29 iulie, se va realiza repartizarea candidatilor admisi la concurs, iar pe 31 iulie se vor emite si comunica deciziile de repartizare pe post/catedra. Candidatii repartizati in aceasta etapa la un centru de concurs nu mai pot renunta la postul didactic/ catedra pe care au fost repartizati pentru a se prezenta la o alta repartizare dintr-un alt centru de concurs. Posturile didactice/catedrele vacante/ rezervate pentru fiecare unitate de învatamânt preuniversitar se ocupa, in ordine, prin: titularizare; continuitate prin detasare la cerere; detasare la cerere, de catre cadre didactice titulare in invatamânt, care au obtinut la concurs cel putin nota 5; detasare la cerere prin concurs specific pe baza puncatjului obtinut prin evaluarea activitatii profesionale, didactice si stiintifice. În judetul Bacau, exista 625 de posturi/catedre titularizabile si 3577 de posturi/catedre netitularizabile. (St.O.)

Adauga un comentariu

*