Numarul bancnotelor euro contrafăcute si retrase din circulatie s-a majorat cu 17 la suta, în primele sase luni ale acestui an, comparativ cu semestrul precedent, informeaza Banca Centrala Europeana. În ultimul semestru al lui 2008, cresterea fusese de doar 13 la suta. Astfel, BCE a anuntat ca 413.000 de bancnote falsificate au fost retrase din circulatie în perioada ianuarie – iunie 2009. La începutul anului, institutia financiara a indicat ca în al doilea semestru din 2008 ponderea falsurilor în totalul bancnotelor originale a ramas redusa. Bancnotele preferate de falsificatori sunt cele de 20 de euro, reprezentând peste 48 la suta din total, urmate de cele de 50 de euro – 34 la suta, si 100 de euro – 13,5 la suta. Numarul banilor falsificati a crescut constant din prima jumatate a anului 2007, când 265.000 de bancnote au fost scoase din circulatie. (D.M.)