CUM PUTEM FACE DIN COPIII NOŞTRI CAMPIONI ?
De cele mai multe ori, suntem preocupaţi de colegii şi subordonaţii noştri de la serviciu lângă care ne petrecem mare parte din timpul nostru de zi cu zi, „ameţim” de succesele obţinute împreună cu ei şi uităm că la fel de importanţi sunt şi copiii noştri. Specialiştii în domeniu , ne spun că fiecare familie are dorinţa de a-şi transforma copiii în adevăraţi campioni. Ne punem oare când trebuie şi cum trebuie, problema, de cum am putea realiza acest lucru? Cei care au studiat acest fenomen ne recomandă ca să-i susţinem pe copiii noştri, încă de mici, să credem în ei şi să le oferim permanent reacţii pozitive. A le arăta copiilor noştri că avem încredere în ei este o atitudine de pricepere, de orientare şi de educaţie iar dacă stăpânim acest fenomen să le mai facem o plăcere şi să nu îi comparăm prea des cu alţii, şi nici chiar între ei. Cum am putea să realizăm aceste deziderate pentru că timpul nostru este totuşi limitat ? Facem tot ce se poate şi găsim soluţii pentru a petrece mai mult timp cu ei, îi ducem undeva ca să mâncăm ceva bun împreună iar dacă sunt mai mici să le spunem poveşti. Să nu uităm că realizarea cea mai mare a părinţilor constă în realizarea copiilor lor.
Prestigiu principal şi secundar
Copiilor noştri, trebuie ca în permanenţă să le încurajăm măreţia sau prestigiul. Este vorba de prestigiul principal dat de un caracter bazat pe principii sănătoase şi de unul secundar recunoscut de lume. Copilul trebuie educat pentru a avea un caracter solid şi să nu compenseze slăbiciunile proprii prin împrumutarea de surse de putere secundare: popularitate ieftină, avere sau reputaţie falsă. E uşor de spus ce trebuie să facem , dar mai interesant mi se pare să arătăm şi cum facem ca să ajungem la dezideratele pe care ni le-am propus. Personal, cred că nu numai metodele pedagogice referitoare la educaţia copiilor noştri contează ci şi fizionomia mediului social în care copilul trăieşte, se dezvoltă şi intră în relaţii cu anturaje de diferite coloraturi, existenţa sau inexistenţa în casă a calculatorului şi a internetului etc.
Pedagogia în luptă cu anturajul
Am experienţa creşterii şi educării a doi copii care, însă sunt la o diferenţă de 11 ani. Personal am folosit cu amândoi aceleaşi metode de educaţie dar pe al doilea l-am propulsat pe o direcţie bună cu eforturi mult mai mari deoarece anturajele şi internetul erau de multe ori mai tari decât mine. Concret, am fost părintele care nu s-a limitat doar la tradiţia vieţii de familie, ci , destul de des, am mai tras cu ochiul şi la părerea specialiştilor şi i-am ajutat pe copiii mei să fie disciplinaţi, să-i susţină sau chiar să-i iubească şi pe alţii, să aibă curajul de a lua decizii în situaţii de mare presiune, să aibă tact răbdare şi abilitate, să susţină moralul clasei din care fac parte, să se pregătească pentru viaţă şi pentru a urma studii superioare.
Să le respectăm copiilor propria lor personalitate
Copilul trebuie încurajat să se ocupe de ceea ce îl pasionează, să-l lăsăm să încerce lucrurile atunci când este entuziasmat de ele, să le încurajăm dezvoltarea talentului pe care îl au şi să-i îndemnăm să participe la întreceri. Foarte important este să-i învăţăm să vizualizeze, ca să-şi dea saema de propriul lor potenţial. Vizualizarea presupune că lucrurile sunt create de două ori: odată fizic şi apoi mental. Realizând acest lucru îşi vor da seama de propriul potenţial.
Părinţii să le dea ajutor dar şi exemplul personal
Noi, ca părinţi, trebuie să creem o plăcută cultură a familiei. Copilul să aibă acasă mai multă distracţie şi satisfacţie decât la şcoală sau sub altă influenţă exterioară. Frecvent să avem cu ei discuţii între patru ochi ca să-i facem să ne fie prieteni, să ni-i apropiem şi să discutăm cu ei probleme din ce în ce mai complexe şi mai interesante. În principal, nu trebuie ca ei să găsească în familie lucruri împotriva cărora să se revolte . Să avem o cultură a familiie care să îi distreze şi să le ofere multe posibilităţi. Să organizăm aniversări la care să participe, dacă se poate, trei generaţii: bunici, părinţi şi copii. Să încercăm să avem cel puţin o întâlnire pe lună cu fiecare copil în care să facem lucruri pe care el le consideră deosebite. Zilele de naştere şi cele mai importante evenimente de familie să le pregătim cu mult timp înainte. Cred că mulţi părinţi eşuiază în misiunea de aşi realiza pe deplin copiii fiindcă nu palnifică evenimente distractive în framilie, evenimente care să devină o tradiţie. Să incercăm să le dăm exemplu de excelenţă, adică să vadă în noi oameni care excelează în ceva. Să excelăm în primul rând în exemplul personal. Noi să citim destul de mult ca ei să fie convinşi că acesta este un lucru bun, nu să-i împingem noi de la spate ca să citească.
Privitul la televizor
O problemă aparte este privitul la televizor. La acest capitol trebuie să facem un adevărat consiliu de familie şi să stabilim cât ne uităm la televizor. Acest mijloc mass-media este şi bun dar este şi periculos pentru că în virtutea lăcomiei după bani posturile de televiziune nu prea urmăresc partea educativă a programelor lor şi dau pe post desene animate cu violenţă, filme de groază, filme sexy sau porno. Copiii văd în direct cum se zdrobeşte capul unui om, cum se înjunghie cu cuţitul, cum se împuşcă oamenii, cum se fac spargeri la bănci ş.a. Atenţie, deci, la televizor!
Copiii şi societatea
În altă ordine de idei, noi trebuie să le acceptăm copiilor noştri, prietenii. De exemplu , să îi filmăm la şcoală sau la o întrecere sportivă, şi să îi invităm pe toţi acasă la fiul nostru ca să vadă filmul. Acest lucru crează un fel de cultură de familie şi de echipă. Copiii, trebuie, de asemenea, să aibă credinţă în Dumnezeu şi în oameni şi să fie dispuşi să îi ajute şi pe alţii şi să le spunem că este bine ca la orice eveniment să aibă reacţii şi puncte de vedere.
ÎNTR-O SOCIETATE SE FORMEAZĂ UN PUTERNIC SISTEM EDUCAŢIONAL, ATUNCI CÂND FAMILIA , ŞCOALA , PRIETENII ŞI BISERICA AU ACELEAŞI SCOPURI.
COMANDOR ( r) dr. Vasile FLOREA
