Andronescu: Nu cred că există vreun motiv pentru a mi se retrage sprijinul politic

„Nu ştiu, personal nu cred pentru că nu există niciun motiv”, a fost răspunsul Ecaterinei Andronescu la întrebarea despre nemulţumirea conducerii PSD şi o eventuală retragere a sprijinului politic.
„Oricine ar fi fost în locul meu ar fi trebuit să acţioneze în conformitate cu legea pentru că nimeni nu este mai presus de lege”, a continuat ministrul Educaţiei, într-o intervenţie la un post de televiziune.
La întâlinirea de sâmbătă cu Federaţia Alma Mater ministrul Educaţiei a afirmat că Educaţia are nevoie de mai mult resurse atât pentru salarii, cât şi pentru proiectele viitoare.
Ecaterina Andronescu a mai spus că, luni, în şedinţa PSD-ului, va aduce argumentele justificative cu măsurile pe care le-a întreprins. „Domeniul Educaţiei este foarte sensibil la calitate”, a mai spus Andronescu, menţionând că nu a „pornit acest demers pentru a agresa Universitatea Spiru Haret, ci pur şi simplu pentru a intra în legalitate.”
„Am cerut Universităţii să intre în limitele legalităţii. Am avansat pentru toţi cei care se află în această situaţie, să fi parcurs un program de studii care nu a fost validat legal, am avansat o propunere. Această propunere o vom discuta în următoarele zile şi vom ieşi public cu decizia. Propunerea a fost să le dăm un răgaz de cinci ani în care să intre în legalitate”, a adăugat Andronescu.
„Consider că universitatea (Spiru Haret – n. red.) trebuie să răspundă acuma în faţa propriilor absolvenţi pentru diplomele pe care le-a oferit, pentru că o diplomă nu reprezintă o atestare a unei iluzii, ci ar trebui să reprezinte atestarea competenţelor pe care absolventul le-a căpătat în timpul anilor de studiu”, a conchis ministrul Educaţiei, ferindu-se să explice de ce nu a înştiinat PSD-ul înaintea acţiunilor sale.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat vineri că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu a consultat PSD despre OG pe care intenţionează să o promoveze, prin care absolvenţii „Spiru Haret” ar putea fi nevoiţi să repeta licenţa.

Adauga un comentariu

*