Timp de 45 de minute, prefectul Constantin Dorian Pocovnicu, presedintele Dragos Benea si primarul Romeo Stavarache au prezentat premierului Emil Boc si ministrilor din Guvern o serie de proiecte de o importanta vitala pentru Bacau cu dorinta declarata de a obtine sustinere financiara pentru punerea lor in practica. Constantin Dorian Pocovnicu, prefectul Bacaului a caracterizat intâlnirea drept una “optimista-moderata”. Cert este ca delegatia bacauana a obtinut girul guvernamental pentru patru proiecte.
Centura ocolitoare, sustinuta de ministrul Berceanu, pârtia de schi de ministrul Blaga
Conform afirmatiilor prefectului Pocovnicu, Radu Berceanu, ministrul transporturilor le-a promis autoritatilor bacauane tot sprijinul in demararea lucrarilor la centura Bacaului. Astfel, Bacaul se alatura altor patru municipii care vor avea centura ocolitoare. Este vorba despre Brasov, Medias, Reghin si Târgu-Mures. Lucrarile la cele cinci drumuri se estimeaza ca vor incepe in trimestrul patru al acestui an iar valoarea proiectului ar putea fi in jurul a 300 de milioane de euro. Constructia pârtiei de schi de la Slanic Moldova va primi sprijin din partea Ministrului Dezvoltarii Rurale si Locuintei, Vasile Blaga. Proiectul complexului de distractii “Schi Parc” din Slanic Moldova este o investitie de aproape sase milioane de euro si prevede construirea unei pârtii de schi de peste doi kilometri lungime. Pârtia urmeaza sa fie dotata cu telescaun, nocturna si tunuri pentru zapada artificiala. Proiectul face parte din programul national de dezvoltare a turismului montan “Superschi in Carpati”, iar 90 la suta din valoarea investitei va fi asigurata cu fonduri Phare, restul fiind contributia Consiliului Judetean Bacau. Or, aici trebuie sa intervina ministrul Blaga pentru sustinerea financiara a partii de cofinantare. Consiliul Local Slanic Moldova si Consiliul Judetean Bacau s-au asociat in 2005 pentru realizarea acestui proiect. Pentru amenajarea pârtiei va fi defrisata o suprafata de opt hectare de padure. Se spera ca prin realizarea acestei investitii, statiunea Slanic Moldova sa redevina un punct de atractie pentru români si europeni.
Spitalul Regional “intra” in prima sedinta de Guvern
Spitalul Regional Bacau va face obiectul unei Hotarâri la prima sedinta de de Guvern. Se are in vedere trecerea unui teren, situate in cartierul CFR, aflat in proprietatea Ministerului Apararii in domeniul public al Consiliului Judetean. Astfel, se rezolva o problema, cea a locatiei, care treneaza de ceva timp. “Este un prim pas pentru a debloca acest proiect”, spune prefectul Constantin Dorian Pocovnicu. Tot ieri, la sedinta de Guvern, ministrul Sanatatii, Ion Bazac a anuntat ca in trei luni Bacaul va avea o unitate SMURD. “Trei autospeciale sunt alocate Bacaului”, spune prefectul Pocovnicu.
Bacaul a tinut capul de afis in sedinta de Guvern
Tot ieri, in cadrul sedintei saptamânale de Guvern s-a adoptat un proiect de hotarâre privind nominalizarea obiectivelor de infrastructura rutiera si mediu afectate de inundatii in perioada anului 2005 care vor beneficia de finantari PHARE. Printre ele si o serie de obiective din localitatile Asau, Agas, Urechesti, Comanesti, Brusturoasa. Vom reveni pe larg in numerele noastre viitoare.
Un alt proiect de hotarâre dezbatut de ministri si aprobat a fost completarea Anexei nr. 27 la Hotarârea Guvernului nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Bacau, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Bacau. Florin CRETU
trei doamne si totii trei,au reusit astia trei „dusmani” sa stea 45 de minute impreuna?
Atunci cand luminarea mintii depaseste intunericul alimentat de ura si dezbinare se dovedeste ca ajungem la normalitate. Sa va dea Bunul Dumnezeu numai izbanzi iar pe partea cealalta sa polemizati dar fara ura. Pentru cei nemultumiti de astfel de atitudini sa la dea Dumnezeu in afara de Lumina si minte si suflet!