Unde e axa normalitatii?

Cine poate stabili pe axa normalităţii dacă un sistem de valori este corect proporţionat? Care sunt criteriile valorilor demne de apreciat? Cu siguranţă, nu ar trebui să luăm în calcul genţile Luis Vuiton, ceasurile Rolex şi nici pantofii marca Channel. Toate acestea, folosite ostentativ, de către o singură persoană (publică, de altminteri), nu fac decât să întărească convingerea că „ unii are, alţii n-are”.La un sondaj de opinie frugal, vom observa, că majoritatea cetăţenilor patriei, au convingerea că printre modalităţile care ar mai scoate bani în România contemporană, este şansa dată turismului. Dar c-un săculeţ din Bucovina, fluturat în emisiuni de dupa-amiază amorţită, nu se face primăvară. Şi nici cu o campanie care nu are urmă de aer persuasiv, nu poţi trimite oamenii pe litoralul românesc, până nu se vad schimbări, provenite din investiţii. Au trecut vremurile când „românul se născuse poet” şi la vederea valurilor marine, pe ecranele televizoarelor cu carcasă din lemn, se urca în primul personal, via Mangalia. Un search pe Internet, te poate face să întorci spatele ofertelor mitomane de tip băştinaş si să te opreşti într-o locaţie externă care oferă exact ce-a promis în pliant.
E drept că suntem iubitori de frumos şi barbaţii au fost întotdeauna atraşi de părul bălai, dar asta nu presupune că la nivel naţional, spunem „DA” lipsei de profesionalism sau absenţei tactului organizatoric şi politic. Sunt o feministă şi aş pune la suflet şi matriarhatul, dacă n-aş şti că o bună parte din posturile ocupate de Evele din Parlament sunt amantele focoase ale „sus-puşilor”. Iar testarea prealabilă, nu s-a făcut pe criteriile unui Curriculum Vitae impresionant, ci pe considerente personale, numai de conducători stiute. În ţara unde strigi şi nu eşti auzit, în ţara în care filosofii, actorii de calibru, mor săraci, nu poţi să fii apreciat decât un excentric sărit de pe fix, atunci când descrii fapte cât se poate de reale, care poartă amprenta dureroasă a procesului de manelizare, becalizare, vadimizare sau OTV- izare. L-aş fi combătut altădată pe Aristotel, care afirma că „Cine nu ştie să tacă, acela n-a învăţat nici să vorbească”, dar azi, când şi pixului meu îi este lehamite să scrie adevăruri slinoase, nu pot decât să mă inclin în faţa maestrului şi să-l întreb „De unde aţi ştiut, Luminate, din urmă cu peste 2000 de ani, că nimic nu-i mai potrivit în cadrul socio-politic actual, decât ce aţi afirmat, din vremurile politeiste?” Amalia Andone