Doina Melinte „alearga” dupa postul de secretar de stat la MTS

doina-melinte.jpgSorina Placinta, ministrul Tineretului si Sportului i-a propus Doinei Melinte, in prezent directorul Directiei Judetene de Sport Bacau sa ocupe functia de secretar de stat pe probleme de sport în MTS, post ramas liber dupa demisia lui Octavian Belu. Doina Melinte a refuzat sa comenteze nominalizarea si asteapta date oficiale de la minister. Ea a afirmat ca, dupa ce va prelua functia de secretar de stat, va avea printre prioritatile sale consolidarea sportului de masa si rezolvarea problemelor legate de scaderea numarului de sportivi si de baze sportive.
Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau spune ca este laudabil faptul ca Bacaul va mai avea un reprezentant in Guvernul României. „Sper ca doamna Melinte sa se achite de sarcinile pe care le va primi si va pune umarul in rezolvarea unor probleme din sportul românesc”, ne-a declarat prefectul Pocovnicu.
Ca sportiva, Doina Melinte a câstigat o medalie de aur în proba de 800 metri si una de argint în proba de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984. În palmaresul ei mai figureaza trei tiluri de campioana europeana la 1.500 de metri, în sala, o medalie de argint la Campionatele Mondiale de atletism în sala si o medalie de bronz la CM în aer liber, ambele cucerite tot în proba de 1.500 de metri. In prezent, Doina Melinte, membru PDL, conduce Directia Judeteana de Sport Bacau. Sorina Placinta, ministru al Tineretului si Sportului a declarat ca propunerea a venit din partea reprezentantilor federatiilor sportive si din partea COSR. „Am rugat federatiile, plus domnul Morariu de la COSR, sa vina sa ma sfatuiasca, cine ar fi potrivit ca secretar de stat. În minister, în organigrama exista doi secretari de stat. Unul aparţine PSD, fiind domnul Bobeanu. Celalalt secretar de stat ne aparţine (PDL-n.r.), dar noi nu ne dorim sa-l politizam”, a declarat Placinta. F.CRETU

Adauga un comentariu

*