Onorariile notarilor publici la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a contractelor de ipotecă încheiate pentru cumpărarea de imobile prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă”, au fost reduse cu 30%, printr-un ordin al Ministerului Justiţiei. „Se reduc cu 30% onorariile pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a contractelor de ipotecă în care figurează ca părţi persoane fizice care achiziţionează o locuinţă prin programul guvernamental « Prima Casă »”, se arată în ordinul care completează normele privind tarifele de onorarii ale notarilor publici. Guvernul a primit oferte de la 20 de bănci pentru credite în valoare totală de 1,4 miliarde euro, peste plafonul maxim de garantare stabilit la un miliard de euro, iar până în prezent convenţia a fost semnată de 13 bănci. Ulterior, ING a anunţat că renunţă să participe la program şi că va lansa o ofertă alternativă de credit ipotecar. Convenţia este semnată între Ministerul Finanţelor şi Fondul Naţional de Garantare pentru IMM, pe de-o parte, şi reprezentanţii băncilor interesate de acest program.
Persoanele care vor să ia credite prin programul „Prima Casă” plătesc un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie. Rata dobânzii este EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.