Cinci tâlhari violenti, de etnie rroma care actionau în regiunile Tarragona, Murcia si Barcelona din Spania si care se foloseau de copii si femei în jafuri, au fost arestati, în aceeasi zi în care urmau sa fuga în România, informează The Barcelona Reporter.
Politistii i-au arestat pe tâlhari, care jefuiau casele de pe coasta mediteraneana a Spaniei, în special în Tarragina si Murcia, în cadrul unei operatiuni de anihilare a unei retele de hoti violenti. Se pare ca printre ei sunt si doi cetateni de etnie rroma din Bacau. Autoritatile au mai arestat membri ai retelei, la începutul saptamânii, dupa o urmarire de aproximativ 200 de kilometri. Informatiile primite de la persoanele arestate au dus la retinerea ulterioara a celor cinci tâlhari.
Hotii, care se foloseau de copii si femei în planificarea jafurilor si în actiunile propriu-zise, furau bijuterii, ceasuri si televizoare cu ecran plasma. Arestarea acestora a venit după ce au jefuit o casa din care au furat mai multe obiecte, dintre care unul avea un dispozitiv de urmarire ce a permis localizarea tâlharilor. Acestia urmau, în aceeasi zi, sa fuga în România. În urma perchezitiilor efectuate la domiciliile detinutilor, ofiterii au gasit bijuterii valoroase, bani, televizoare, telefoane mobile, ustensile folosite în jafuri, precum si un cântar pentru a stabili greutatea lucrurilor de valoare.
Membrii retelei isi alegeau zona în care urmau sa dea jaful, apoi selectau casele pe care le credeau nelocuite. Pentru a verifica daca într-adevăr nu este nimeni acasa, ei trimiteau copii sau femei sa sune la usa. Odata confirmat faptul ca locuinta era goala, copiii sau femeile fortau usa de la intrare si furau obiecte de valoare, ascunse în mai multe bagaje. Ulterior, predau obiectele barbatilor care asteptau în masini, în apropierea locuintei jefuite.